♦ Fermier: „Suntem pe val cu castraveţii. Din Galaţi, în principal din Matca, trimitem zilnic 20-30 de camioane la export, în Polonia, pentru fabrici de cosmetice şi de murături“.
În ultimii cinci ani, România şi-a triplat cantităţile de castraveţi exportate în Polonia, iar valoarea a crescut de aproape cinci ori. Evoluţia vine în contextul în care fermierii din Matca, judeţul Galaţi, cel mai mare bazin legumicol din ţară, au încheiat tot mai multe contracte de export şi, în plin sezon, au trimis zilnic zeci de camioane încărcate cu castraveţi către Polonia, o piaţă din care România, de obicei, importă mere.
„Suntem pe val cu castraveţii. Din Galaţi, în principal din Matca, trimitem zilnic 20-30 de camioane la export, în Polonia, pentru fabrici de cosmetice şi de murături. Cumpără de la noi, pentru că avem un preţ accesibil, în medie de 1 leu/kg“, spune Daniel Ciuhureanu, parte din grupul Brateşleg, format din mai multe companii producătoare de legume din Galaţi, care se ocupă şi de export.
Astfel, în contextul în care preţurile la castraveţi sunt mici în România, firmele din Polonia preferă această marfă, dar potrivit presei poloneze, afluxul de legume ieftine din România a dus la scăderea preţurilor pe piaţa locală, spre nemulţumirea fermierilor polonezi. Producătorii din Polonia susţin că importurile de castraveţi din România, dar şi de alte fructe şi legume, pun presiune pe preţurile locale şi le reduc marjele de profit. Iar dacă această situaţie se prelungeşte, veniturile agricultorilor nu vor fi suficiente pentru acoperirea costurilor şi există riscul să apară probleme financiare.