• Leu / EUR5.3370
  • Leu / GBP6.3104
  • Leu / USD4.7571
Retail&Agrobusiness

ANPC a dat amenzi de aproape 4 milioane de lei după controale la peste 1.600 de operatori economici

ANPC a dat amenzi de aproape 4 milioane de lei după...

Autor: Mediafax

12.09.2026, 10:30 65

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat 1.102 amenzi contravenţionale, în valoare de peste 3,98 milioane de lei, în urma unor controale desfăşurate la nivel naţional în perioada 7-11 septembrie 2026.

Comisarii ANPC au verificat peste 1.600 de operatori economici, acţiunile de control vizând siguranţa produselor comercializate, respectarea legislaţiei din domeniul alimentar şi condiţiile în care sunt prestate serviciile.

În urma verificărilor, autorităţile au identificat numeroase nereguli şi au dispus, pe lângă amenzi, mai multe măsuri pentru protejarea consumatorilor.

Te-ar putea interesa și:

ANPC a aplicat amenzi de aproape 4 milioane de lei

Potrivit ANPC, în cadrul controalelor au fost aplicate 1.102 amenzi, în valoare totală de peste 3,98 milioane de lei. Comisarii au emis, de asemenea, 606 avertismente.

Autoritatea a dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de aproximativ 115.000 de lei.

Alte produse, în valoare de aproximativ 2,55 milioane de lei, au fost oprite temporar de la comercializare până la remedierea problemelor constatate.

În cazul a opt operatori economici, ANPC a decis oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficienţelor.

ANPC a găsit produse expirate şi probleme de igienă

 

Printre principalele nereguli constatate de comisarii ANPC s-au numărat deficienţe privind etichetarea produselor. În unele cazuri, informaţiile de pe etichete nu erau traduse corespunzător în limba română, lipseau avertismente sau nu erau precizate informaţiile referitoare la compoziţia fibroasă.

De asemenea, au fost constatate probleme privind menţionarea producătorului sau distribuitorului şi lipsa informaţiilor referitoare la ţara de provenienţă.

Comisarii ANPC au identificat şi produse depreciate calitativ, neconforme sau expirate, care au fost retrase de la comercializare în urma controalelor.

În sectorul alimentar au fost descoperite şi mai multe probleme legate de condiţiile de igienă şi depozitare. Printre acestea se numără agregate neigienizate corespunzător, cu urme de rugină, pavimente deteriorate şi ustensile neconforme utilizate în spaţiile de gătit.

Au fost găsite, de asemenea, situaţii în care produsele preparate erau păstrate fără respectarea temperaturilor corespunzătoare de depozitare.

ANPC a găsit mucegai şi servicii prestate în spaţii neautorizate

În timpul controalelor, comisarii ANPC au identificat şi urme de mucegai în spaţii destinate gătirii, potrivit comunicatului transmis de autoritate.

Alte nereguli au vizat prestarea serviciilor în spaţii neautorizate sau în locaţii care nu respectau condiţiile legale de funcţionare.

ANPC a mai constatat situaţii în care anumite produse erau prezentate drept autohtone, deşi comercianţii nu deţineau certificatul de producător necesar pentru susţinerea acestei menţiuni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3370
Diferență: -0,0431
Ieri: 5.3370
Azi: 4.7571
Diferență: -0,283
Ieri: 4.7571
Azi: 6.3104
Diferență: -0,2671
Ieri: 6.3104