Compania a ajuns la o cifră de afaceri de peste 20 milioane de euro, la 109 angajaţi şi 56% cotă de piaţă.
Mirela Drăgoi, proprietara fabricii de preforme Pet Star, ce livrează către clienţi precum Pepsi sau Bucovina, dar şi către producători de bere, spune că estimează pentru acest an afaceri mai mari cu circa 10%, dată fiind creşterea capacităţii de producţie, după relocarea activităţii în clădirea fostei fabrici Filatura de Bumbac Slobozia, renovată cu 9 milioane de euro.
„În 2012 am cumpărat clădirea fostei fabrici comuniste Filatura Bumbac Slobozia, pe care am modernizat-o cu bani de la BCR, Alpha Bank şi CEC. Am mutat toate echipamentele în această clădire. Anul trecut am produs 800 mil. preforme PET, dar acum capacitatea de producţie din noua fabrică se ridică la un 1,2 miliarde de preforme pe an”, a declarat ea pentru ZF. Noua unitate de producţie deţine opt linii de fabricare a preformelor PET. Pe lângă investiţia de 9 mil. euro, în fabrică s-au mai făcut investiţii de 21 mil. euro în echipamentele moderne.
Anul trecut, compania Pet Star a finalizat cu afaceri de 23 de milioane de euro, similare cu cele de anul anterior, şi cu EBITDA de 3,65 milioane de euro, potrivit oficialilor companiei.