Auchan România, unul dintre cei mai importanţi actori din comerţul alimentar local, continuă dezvoltarea programului de franciză lansat în iunie în piaţa locală, prin intermediul căruia antreprenorii pot să-şi deschidă un business la cheie în retail sub brandul Simply by Auchan.
Astfel, după ce primul magazin de tip franciză a fost inaugurat la finalul lunii iunie în Popeşti-Leordeni, Ilfov, cel de-al doilea magazin Simply by Auchan a fost deschis recent în satul Podul Pitarului, din judeţul Călăraşi.
”Suntem prezenţi pentru prima dată cu franciza Simply by Auchan în judeţul Călăraşi, unde mai avem şase unităţi MyAuchan Petrom. Franciza este o prioritate de dezvoltare pentru noi şi ne bucurăm să aducem valoare businessului individual”, spune Ioana Toşa, Director Vânzări Auchan Retail România.
Noul magazin are o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, şi adună aproximativ 3.500 de produse.
Pentru a fi eligibil, un potenţial francizat trebuie să deţină un spaţiu comercial, cu specific alimentar, cu o suprafaţă de vânzare cuprinsă între 60-200 mp.
În calitate de francizaţi, antreprenorii care operează un magazin Simply vor beneficia de suport operaţional din partea Auchan, acesta constând în regândirea imaginii şi layout-ului magazinului, transformarea acestuia din punct de vedere al elementelor de modernitate, sugestii de îmbunătăţire a gamei, acces la o platformă de comandă a produselor, suport pentru redeschidere şi sprijin în operarea magazinului din partea personalului dedicat acestui parteneriat.
De asemenea, francizaţii vor beneficia de un pachet de training ce conţine informaţii operaţionale despre universul Auchan, activitatea de comerţ sub brandul Auchan şi sistemul de franciză al retailerului.
Cu peste 430 de magazine în portofoliu, Auchan a dezvoltat în cei 18 ani de activitate un comerţ omnicanal şi o reţea multi-format, având în prezent 28 de hipermarketuri clasice, 5 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 7 supermarketuri, magazinul automat Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în staţiile Petrom, precum şi magazinul online auchan.ro.