Pesta porcină africană (PPA) evoluează în prezent în 260 de localităţi din 14 judeţe, cu un număr de 1.021 de focare, dintre care 15 în ferme comerciale, potrivit datelor Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
În total, de la începutul anului au fost eliminaţi 353.914 de porci afectaţi de virus, potrivit sursei citate.
Faţă de ultima raportare a ANSVSA, din 10 octombrie 2018, adică în urmă cu 8 zile, virusul a ajuns în 14 noi localităţi şi a ucis doar într-o săptămână peste 5.200 de porci.
Printre judeţele afectate de PPA se numără Satu-Mare, Bihor, Sălaj, Tulcea, Brăila, Constanţa, Ialomiţa, Galaţi, Ilfov, Călăraşi, Buzău, Giurgiu, Dâmboviţa şi Teleorman, adică o treime din România.
Până la această dată au fost despăgubiţi 7.480 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 90,5 mil. lei (19,5 mil. euro), potrivit datelor ANSVSA.
Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, potrivit ANSVSA. Acest virus are însă impact la nivel economic şi social, pentru că odată ce a ajuns virusul într-o fermă, trebuie sacrificat şi incinerat tot efectivul.