Retail&Agrobusiness

Bogdan Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: La sfârşitul anului vrem să avem propuneri pentru modificări legislative pe concurenţă

Autor: Roxana Rosu

19.01.2015, 00:05 217
Licitaţiile trucate sunt un izvor nesecat de oportunităţi şi aştept cazuri noi în acest an pe această zonă, a declarat la ZF Live Bogdan Chiriţoiu, pre­şedintele Consiliului Concurenţei. „Co­la­­borăm cu Parchetul şi Curtea de Conturi. Aştept cazuri noi pe acest domeniu“, a spus el.
 
În plus, Consiliul Concurenţei derulează verificări pe piaţa co­mer­ţului cu cereale şi a celei de cinematografe, după ce a amendat recent patru mari lan­ţuri de retail şi 21 de furnizori ai acestora cu amenzi totale de 35 mil. euro. 
 
„În cazul retailerilor nu vorbim de un cartel, nu au fixat preţurile între ei, ci au făcut înţelegeri cu furnizorii şi aveau exclusivitate la preţuri mici pe anumite perioade pentru promoţii“, a explicat Chiriţoiu. Astfel, furnizorii permiteau unui retailer să aibă cele mai mici preţuri din piaţă pentru un produs, într-o perioadă de timp, dar la rândul lui retailerul avea grijă să nu scadă preţul atât de mult cât să strice relaţia dintre furnizor şi ceilalţi retaileri.
 
Investigaţia Consiliul Concu­renţei a vizat perioada 2005-2009 şi perioadele cumulate de promoţii analizate totalizează un an. Instituţia a amendat Metro Cash& Carry, Selgros, Mega Image şi Real cu 29 de milioane de euro pentru înţelegeri cu furnizorii asupra preţurilor. Au primit de asemenea amenzi totale de 6 milioane de euro 21 de furnizori, printre care cei mai importanţi jucători de pe piaţa lactatelor (Danone, Albalact şi Napolact), dar şi două companii din gru­pul Pepsi (Qua­drant-Amroq Be­verages şi Star Foods).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO