Retail&Agrobusiness

Business MAGAZIN. Cum a ajuns Eliodor Apostolescu să facă un profit de 5 milioane de euro din pufuleţii Gusto: Trimitem săptămânal containere în America împarţite între producatori de conserve precum Râureni sau dulceţurile Scandia.

Business MAGAZIN. Cum a ajuns Eliodor Apostolescu să facă un profit de 5 milioane de euro din pufuleţii Gusto: Trimitem săptămânal containere în America împarţite între producatori de conserve precum Râureni sau dulceţurile Scandia.

Autor: Alex Ciutacu

05.07.2020, 14:32 605

„Curaj, consecvenţă şi colaborare” reprezintă cei trei „C”  pe care producătorii români trebuie să şi-i asume pentru a scrie noi poveşti de succes în cartea exporturilor. Mai ales când vine vorba despre pieţele îndepărtate este nevoie de colaborare, atât din punctul de vedere al cunoştinţelor antreprenorilor, cât şi al costurilor de export ce pot fi împărţite.

„Acum câţiva ani eram întrebat de ce nu ne ajutăm, noi, ca producători români. Spre exemplu, eu dacă am cumpărat un cuptor de biscuiţi din Italia, producătorul care mi l-a vândut mi-a zis că dacă am nevoie de malaxor ştie el o firmă italiană, iar pentru o maşină de ambalat mi-a recomandat altă firmă italiană – ei se susţineau unul pe altul, lucru pe care eu nu-l văzusem la noi până acum”, a povestit Eliodor Apostolescu, director general şi acţionar al Phoenixy, producătorul pufuleţilor Gusto, în cadrul emisiunii Investiţi în România, realizată de ZF în parteneriat cu CEC Bank.

Pufuleţii Gusto au ajuns astăzi în 36 de ţări şi reprezintă o poveste frumoasă despre exporturi şi despre modul în care poţi ajunge să faci un profit de 5 milioane de euro din pufuleţi, dacă aplici cei trei „C”, crede Apostolescu. În drumul spre pieţe îndepărtate precum Australia sau Noua Zeelandă, antreprenorii români trebuie să colaboreze, întrucât anumite costuri nu pot fi suportate la nivel de business, astfel încât cheltuielile să nu depăşească valoarea produsului.  „Am constatat că lucrăm extrem de bine cu anumite companii din România care se potrivesc pe acelaşi tip de lanţuri comerciale. Livrăm cu ape minerale precum Perla Harghitei sau Borsec. Sunt containere săptămânale pentru America, pline, împărţite între producători de conserve precum Râureni sau dulceţurile Scandia. Sunt colaboratori cu care am ajuns în pieţe precum Australia, Noua Zeelandă, în care transportul ar fi de trei ori cât valoarea produselor, dar dacă împărţim cu companii care livrează produse de volum redus şi greutate mare, ne potrivim noi cu volum mare şi greutate redusă. În consecinţă, împărţim containerul, punem jos conservele şi deasupra pufuleţii. Şi iese un pachet cu un preţ bun pe container. Sunt zeci de containere săptămânal şi s-a ajuns la volume bune în combinaţia aceasta.“

Astfel, colaborarea poate deveni unul dintre principalele atuuri ale exportatorilor români, aşa cum a devenit pentru producătorii italieni. Împărţirea costurilor şi a experienţei poate duce şi produse ieftine dincolo de graniţele ţării sau chiar ale continentului. Bineînţeles, producătorii români s-ar putea gândi că un business de 30 de milioane de euro precum Phoenixy are alte perspective faţă de un business mai mic sau că nu se poate vorbi despre asemenea mutări curajoase în criză. Însă producătorul de lactate Ferma cu Omenie ar putea dovedi contrariul.

Cu afaceri de peste 3 milioane de euro în 2019, familia Bîcu din Transilvania a făcut marele salt pe export încă din criza trecută. Atunci, prin brandul Pachet de acasă, producătorul român a făcut primii paşi spre comunităţile de români din diaspora. „În 2009 ne-am dat seama că sunt mai mult de 2 milioane de români în Spania şi Italia şi am stat şi ne-am gândit că e cât Bucureştiul, care înseamnă jumătate din vânzări – ce ar fi să mergem la românii aceştia? Şi am început cu Spania la finalul lui 2009, în 2010 am mers şi în Italia, am găsit distribuitori similari cu noi, adică businessuri apropiate ca valoare, ca şi concept, afaceri de familie care au crescut frumos, şi am ajuns să ne găsim parteneri cu care am devenit şi prieteni, cu care am muncit 10 ani fără oprire şi parteneriatele ne-au ajutat să ajungem pe recomandări mai departe spre Germania”, a declarat Marius Bîcu, general manager al producătorului de brânzeturi Ferma cu Omenie, care comercializează pe piaţa locală sub brandul De la Fermă.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

AFACERI DE LA ZERO