Marţi la ora 10.00, în Bucureşti canicula îşi făcea deja simţită prezenţa. Un mesaj RoAlert, sosit cu puţin înainte, avertiza asupra temperaturilor extreme, transmiţând „cod roşu de caniculă“.
„De când a venit căldura, e foarte puţin trafic pe aici. Sunt ore întregi în care nu intră niciun client. Cei care totuşi vin cer doar ceva rece – cel mai des un latte cu gheaţă, poate şi o limonadă“, spune o angajată a unui magazin de pe Calea Victoriei. „În weekend e ceva mai animat, dar doar dimineaţa sau seara, când temperatura mai scade“, a completat angajata.
Un latte cu gheaţă costă, în general, între 18 şi 25 de lei, în funcţie de local, iar limonada porneşte de la 20 de lei. Preţurile nu par să descurajeze consumul, chiar dacă acestea ating sau chiar depăşesc nivelul localurilor pe care le regăsim în Roma sau Madrid, mai ales când termometrul sare de 35 de grade.
Ştefania, 24 de ani, una dintre puţinele persoane întâlnite marţi pe bulevard, vorbeşte cu entuziasm despre locul pe care îl frecventează des în timpul liber. Pasionată de atmosfera de pe Victoriei, ea spune că locul are un aer parizian.
“Din păcate, experienţa pozitivă există doar în weekend-urile de vară, când devine pietonală. În timpul săptămânii, pentru mine e doar un spaţiu tranzitoriu, cucerit de maşini”, a spus ea.