Retail&Agrobusiness

Care sunt unele dintre cele mai influente românce din agrobusiness, un sector de 100 mld. lei responsabil de securitatea alimentară

Care sunt unele dintre cele mai influente românce din...

Autor: Florentina Niţu

15.03.2025, 12:07 3436

Agrobusinessul, un sector de cel puţin 100 de miliarde de lei în România, care include atât producţia de cereale, cât şi tradingul, zootehnia şi alte ramuri integrate, reprezintă unul dintre cele mai importante sectoare economice, pentru că asigură hrana populaţiei. Ziarul Financiar a identificat zece dintre cele mai puternice femei din agrobusiness, adevăraţi lideri şi modele de inspiraţie, care influenţează constant evoluţia industriei agricole, într-un articol special pentru Ziua Femeii.

Ofelia Nalbant, manager regional de vânzări pentru fertilizanţi şi produse specializate, COFCO International

Ofelia Nalbant a absolvit Facultatea de geografie la Universitatea din Bucureşti, însă activează în domeniul agrobusiness de 30 de ani. Este considerată una dintre cele mai puternice femei din acest sector, ajungând în poziţii de top management în companii de renume. În prezent, conduce cea mai nouă divizie din România a grupului chinez COFCO, al doilea cel mai mare trader de cereale de pe piaţa locală prin compania COFCO International România, care a înregistrat o cifră de afaceri de 6,7 miliarde de lei în 2023.

► Ioana Jitaru, business process owner, Ameropa

Specialistă în Drept, a intrat în urmă cu şase ani în grupul Ameropa, iar acum lucrează pentru grupul elveţian chiar din Elveţia, unde ocupă funcţia de business process owner. Din această poziţie, stabileşte direcţia globală pentru operaţiunile cu cereale în toate regiunile, implementează procesele, politicile şi procedurile la nivel global şi coordonează schimbările în operaţiuni. Ameropa este un grup cu o cifră de afaceri de 10 miliarde de franci elveţieni. În România, cea mai mare companie din grup este Ameropa Grains, liderul pieţei de cereale din România, cu afaceri de peste 8 miliarde de lei.

Georgiana Popescu, director regional de resurse umane pentru Europa de Est, ADM

Georgiana Popescu a trecut de la una dintre cele mai mari companii din energie – Rompetrol – la liderul pieţei de ulei, Bunge, şi ulterior la ADM, un gigant american cu venituri de 85 de miliarde de dolari în 2024, din care circa 1 miliard de dolari a fost realizat în România. ADM este unul dintre cei mai mari traderi de cereale din lume, dar are în portofoliu produse alimentare şi băuturi, nutreţuri pentru animale, combustibil, dar şi servicii de mentenanţă, financiare şi logistice pentru fermieri, cu peste 38.000 de angajaţi în lume.

 

► Mihaela Geantă, trade manager Danube Region, ADM România Trading

A studiat Comerţul la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi are peste două decenii de experienţă în companii mari de comerţ cu cereale. Lucrează la ADM România Trading din 2011, iar în 2019 a fost promovată ca trade manager Danube Region, România fiind unul dintre cei mai importanţi jucători pe piaţa cerealelor din bazinul Mării Negre, dar şi cel mai mare exportator de porumb din UE şi al doilea cel mai mare de grâu. ADM România Trading, deţinută de investitori americani, este unul dintre primii cinci comercianţi de pe piaţa românească, cu rulaje de peste 4 miliarde de lei în 2023.

 

Cristina Timiş, fondator, Cris Tim Family Holding

Cristina Timiş este unul dintre primii antreprenori din România, care a fost alături de Radu Timiş, în 1992, la Cris-Tim, brand foarte cunoscut acum în industria preparatelor din carne. „Mă consider antreprenor din copilărie, de vocaţie“, spunea ea într-un interviu pentru Business Magazin. Astăzi, Cris Tim Family Holding din Prahova activează în multiple domenii – carne, lactate, trufe, ready-meal, snackuri, vinificaţie, turism şi frumuseţe. În 2023, compania a raportat o cifră de afaceri de 1 miliard de lei şi aproximativ 2.000 de angajaţi.

 

Gabriela Vila, director general al ADAMA Agricultural Solutions în România şi Republica Moldova

Ea are o experienţă de peste 20 de ani în agrobusiness şi a ajuns în 2021 în fruntea ADAMA, unul dintre cei mai importanţi comercianţi locali de materii prime agricole destinate protejării recoltei, cum ar fi erbicide, pesticide sau fungicide, cu o cifră de afaceri de peste 200 de milioane de lei în prezent. Este absolventă a unui program MBA al Open University din Marea Britanie şi a Academiei de Ştiinţe Economice din Bucureşti, având o diplomă în Economie şi Afaceri Internaţionale.

Cristina Popa, director general adjunct, Carmistin

Cristina Popa ocupă po­ziţia de dir­ector ge­neral adjunct în Carmistin The Food Company,  poziţionată în prezent între primii producători de alimente din România, cu o cifră de afaceri consolidată de peste 1,5 miliarde de lei, şi pe primul loc în ierarhia producătorilor de carne la nivel naţional, cu brandul La Provincia. Grupul Carmistin cuprinde peste 40 de companii active în producţia de carne de pasăre şi ouă, creşterea porcilor, creşterea bovinelor, dar şi în producţia de cereale. Cristina Popa face parte din echipa Carmistin de peste 15 ani, perioadă în care businessul s-a dezvoltat permanent, devenind una dintre cele mai puternice companii antrepre­noriale din România.

 

Monalisa Ungureanu, CEO, Agrii România

Monalisa Ungureanu a studiat Managementul la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi a intrat în lumea agrobusinessului, un domeniu dominat de bărbaţi, acum mai bine de un deceniu şi a reuşit să devină o voce feminină de referinţă. În prezent, conduce Agrii România, o companie cu o cifră de afaceri de peste 1 miliard de lei şi 400 de angajaţi, specializată în producţia de îngrăşăminte şi distribuţia de inputuri agricole, parte a grupului irlandez Origin Enterprise.

Theodora Popa-Liteanu, vicepreşedinte, Transavia

Are cunoştinţe de management strategic, leadership, negociere, investiţii de capital, marketing şi sustenabilitate, dobândite atât prin educaţia executivă la universităţi de prestigiu din întreaga lume, pre­cum IMD Business School din Lausanne, Elveţia, Harvard, Columbia Business School, Oxford şi Facultatea de ştiinţe economice şi admi­nistrarea afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, cât şi prin experienţa practică în conducerea afacerilor.

A intrat în afacerea fondată de tatăl său acum mulţi ani, cunoscută pentru brandul Fragedo, şi este în prezent vicepreşedinta grupului Transavia, cu o cifră de afaceri de peste 1 miliard de lei.

Denisa Manoliu, director general adjunct, Agricover Credit IFN

Denisa Manoliu este director financiar şi director general adjunct al Agricover Credit IFN, unul dintre liderii pieţei de finanţare a agriculturii din România.  Cu peste 15 ani de experienţă ca senior executiv financiar, a contribuit semnificativ la transformarea Agricover într-un fi­nanţator strategic pentru fermieri, cu peste 10.000 în portofoliu. Anterior, a ocupat poziţii de conducere la TMF Gontard (Grupul KPMG) şi Renault Nissan România, acumulând expertiză în finanţe corporative, managementul riscului şi stra­tegii finan­ci­are.

Este absol­ventă a Academiei de Studii Eco­no­mice din Bucureşti şi deţine un master în Finanţe şi Control de Gestiune de la Université d’Orléans din Franţa.

Agricover Credit IFN a în­registrat o va­loare brută a cre­ditelor şi avan­surilor de 2,91 mi­liarde lei în 2023.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels