• Leu / EUR4.7621
  • Leu / GBP5.4436
  • Leu / USD4.2658
Retail&Agrobusiness

Cât costă masa de Paşte, cât se scumpesc produsele, sunt creşterile justificate?

Cât costă masa de Paşte, cât se scumpesc produsele, sunt creşterile justificate?

Preţurile alimentelor, în special cele ale cărnii de miel şi porc, dar şi ouăle sau vinurile au înregistrat sau vor înregistra creşteri de preţuri, pe fondul apropierii sărbătorilor de Paşte.

Astfel, Asociaţia Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România avertizează că preţul cărnii de porc şi de pasăre a crescut cu 20% în ultimele două săptămâni şi va creşte din nou, cu încă 30-40%.

Asociaţia spune că România este dependentă de importurile de carne, iar marii producători din statele membre s-au reorganizat, cresc purceii, îi abatorizează în state europene şi vând către ţările asiatice, afectate de pesta porcină africană, în special în China, contractele de export către statul asiatic triplându-se în acest an.

Lipsa spaţiilor pentru abatorizare, precum şi concurenţa exporturilor către ţările arabe au dus la creşteri de preţ pentru carnea de miel. Specialiştii spun că abatorizarea a scăzut cu o treime, iar preţurile ar putea urca la la 12-14 lei/kg în viu, faţă de 9-12 lei/kg în săptămâna care se încheie. Pentru exportul de miei sunt contracte de export încheiate cu Libia, Iordania şi Iran.

Sorin Minea, preşedintele federaţiei Romalimenta spune că marii producători nu vor majora totuşi preţurile în perioada sărbătorilor pascale, când înregistrează volume mari de vânzări, iar pentru creşterile de preţuri sunt responsabili micii speculanţi.

Minea admite că s-au majorat costurile cu utilităţile, carburanţii auto, salariile. dar că majorările de preţ sunt specifice pentru fiecare firmă. „Firmele mari nu fac creşteri de preţ la plesneală, şi în niciun caz de Paşte”, a declarat Minea la o emisoune televizată. Sorin MInea, care este şi patronul Angsat, spune că la firma sa a solicitat o proiecţie de evoluţie a preţurilor, în special influenţate de evoluţia preţului la carnea de porc din Uniunea Europeană. China este marele importator al momentului, iar preţurile ar putea înregistra creşteri importante din cauza acestor importuri.

„Carnea de pasăre a înregistrat o creştere nesemnificativă, de circa 10%, mielul va fi la preţurile de anul trecut, iar carnea de porc este mai scumpă cu 30%”, a spus Minea.

 

 

 

Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7621
Diferență: 0,0105
Ieri: 4.7616
Azi: 4.2658
Diferență: 0,4853
Ieri: 4.2452
Azi: 5.4436
Diferență: -0,1211
Ieri: 5.4502
Azi: 4.2197
Diferență: 0,2518
Ieri: 4.2091