Retail&Agrobusiness

Ce spune studiul Google „Smart Shopper” despre România: Procentul celor care cumpără online a crescut anul acesta. 47% dintre români au făcut cea mai recentă achiziţie online

Ce spune studiul Google „Smart Shopper” despre...

Autor: Dorin Oancea

01.11.2022, 15:39 153

Datele Google arată că procentul celor care cumpără online a crescut anul acesta: aproape jumătate dintre români (47%) au făcut cea mai recentă achiziţie online, faţă de 41% în 2021, arată datele studiului Google „Smart Shopper”, care analizează obiceiurile de cumpărare în România. 

Cel mai mare avans al achiziţiilor online în 2022 se observă la electronice, unde ponderea online-ului a ajuns la 60% în 2022, şi fashion, unde se apropie de jumătate (45%). Obiceiurile de cumpărare adoptate în pandemie sunt bine înrădăcinate în comportamentul de cumpărare al românilor, arată datele studiului: marea majoritate a românilor (91%) spun că vor continua să achiziţioneze online în viitor.

Comportamentul de achiziţie online adoptat de români în pandemie s-a păstrat şi chiar s-a accentuat în vara acestui an. Depăşirea pandemiei ne-a adus într-o perioadă marcată de o prudenţă în comportament pe fondul incertitudinilor economice, manifestată printr-o creştere a interesului în căutările pe Google pentru economisire, reduceri sau produse second-hand şi o scădere a celui pentru divertisment sau turism şi a achiziţiilor spontane.

Shopping-ul online a crescut cel mai mult în categoria celor tinerilor în 2022: peste jumătate dintre persoanele cu vârste între 18 şi 34 de ani au spus că cea mai recentă achiziţie a fost online, faţă de în jur de 40% în urmă cu un an. În ceea ce priveşte dispozitivul, datele Google arată că jumătate dintre românii care cumpără online fac achiziţia de pe smartphone.

Cei mai mulţi români sunt agnostici la tipul de achiziţie - în magazin sau online. Datele Google arată că aproape 70% dintre cumpărătorii din România nu au o preferinţă pentru online sau offline, ei îşi aleg canalul de achiziţie în funcţie de ocazie şi oportunitate. Argumentele pentru achiziţia online sau în magazin ţin de comoditate şi modalitatea în care intră în posesia produsului, precum şi tipul de produs achiziţionat.

Jumătate dintre cumpărători au spus că au avut nemulţumiri legate de achiziţia online. De cele mai multe ori a fost vorba despre lipsa recenziilor independente pentru produsele căutate: unul din 5 respondenţi au arătat această nemulţumire, pe toate tipurile de produse. Pe locul doi între nemulţumiri este imposibilitatea de a cumpăra fără cont. Un alt inconvenient notabil este procesul de returnare.

Incertitudinile economice din această perioadă îşi pun amprenta asupra retailului şi comportamentului de cumpărare a românilor. Valoarea vânzările de retail din România a crescut cu un ritm anualizat de 15% în ianuarie 2022, până la 21% în august anul acesta, stimulată şi de creşterea preţurilor, potrivit datelor Eurostat şi Euromonitor. De asemenea, tarifele la energie alimentează incertitudinile acestei perioade. Căutările pe Google în România legate de preţurile energiei au crescut cu 70% în Q3 faţă de Q2 2022. În ciuda incertitudinilor, datele Eurostat arată că încrederea în zona de retail şi asupra economiei sunt mai ridicate în România decât media Uniunii Europene .

Un alt efect al incertitudinilor este orientarea românilor către economisire şi asigurarea de disponibilităţi financiare pentru viitor, arată datele Google. Astfel, căutările românilor pe Google pentru depozite bancare aproape s-a dublat în primele 8 luni din 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut; căutările după aur au crescut cu 25%, în aceeaşi perioadă, iar cele pentru carduri de credit cu 14%.

Obiceiurile românilor legate de achiziţii de serviciile asociate cu relaxarea şi divertismentul, precum şi produse de valoarea ridicată sunt în schimbarea în această perioadă. Datele arată că interesul românilor în căutări a scăzut pentru turism, călătorii sau ieşiri în oraş (restaurant, bar, divertisment, etc.). Mai mult, în primele 7 luni din 2022 au scăzut căutările pentru achiziţia de maşini şi imobiliare, două zone unde este nevoie de o investiţie semnificativă. Achiziţiile spontane au scăzut şi ele în 2022, arată datele studiului Google: de la 36% în 2021, la 13% în 2022. Pe de altă parte, a crescut apetenţa românilor pentru reduceri. Căutările pe Google legate de „reduceri” au crescut cu 23% în primele 8 luni ale acestui an.

O altă caracteristică a acestei perioade este orientarea consumatorilor către produse second-hand: 37% dintre participanţii în cadrul studiului spun că au cumpărat astfel de produse. Categoriile fashion şi electronice sunt cele mai populare zone pentru achiziţiile second-hand. De exemplu, căutările pentru telefoane second hand au crescut în 2022 cu 80% faţă de anul anterior.

Studiul Smart Shopper a fost realizat pentru Google de compania de studiu de piaţă Savanta, în perioada iunie-iulie 2022. Studiul are o reprezentativitate naţională pentru persoanele de peste 18 ani din România, care folosesc un dispozitiv conectat la internet şi care au realizat o achiziţie în ultimele 3 luni în cele 4 mari categorii de produse analizate: electronice, îmbrăcăminte/încălţăminte, casă/grădină şi înfrumuseţare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO