Retail&Agrobusiness

Ce vinuri beau românii: 90% sunt producţie locală, iar Spania, Republica Moldova şi Italia sunt principalele destinaţii de import

ANALIZĂ

Pe piaţa din România sunt circa 250 de crame, numărul lor crescând în ultimii ani pe fondul deschiderii unor afaceri mici, active pe segmentul vinurilor premium

Pe piaţa din România sunt circa 250 de crame, numărul lor crescând în ultimii ani pe fondul deschiderii unor afaceri mici, active pe segmentul vinurilor premium

Autor: Cristina Roşca

29.08.2020, 14:15 388

♦ România a importat anul trecut 36 mil. litri de vin, cu o valoare de 63 mil. euro ♦ Cele mai importante zece pieţe de import reprezintă 98% din total, atât în volum, cât şi în valoare.

Românii consumă în medie a­nual aproape 400 milioane de litri de vin, cea mai mare par­te a licorilor provenind de pe plan local. Din total, im­portul re­prezintă aproape 10%, arată calculele fă­cu­te de ZF pe ba­za datelor APEV – Aso­ci­aţia Producătorilor şi importatorilor de vinuri.

„Românii caută vinurile româneşti, atât cei din ţară, cât şi cei de afară. Cred că ţine de un patriotism oarecum normal, aşa e şi în alte ţări producătoare. Acest lucru vine ca urmare a fap­tului că istoric sunt obiş­nuiţi cu gustul lor“, spune Rareş Florea, CEO al Domeniilor Avereşti, un producător de vin din zona Moldovei ce operează circa 650 de hec­tare de viţă-de-vie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO