Retail&Agrobusiness

Ce vinuri bem în weekendul 7-9 februarie, 3 vinuri pentru 3 seri. Recomandările lui Cătălin Păduraru, preşedintele VINARIUM IWCB

Cătălin Păduraru, preşedintele IWCB-VINARIUM

07.02.2020, 18:11 1093

Cristian Tudor Popescu îl ceartă pe Moise Guran (pe un fond şi într-un mod despre care am putea sta de vorbă... la un pahar de vin) acuzându-l de „ceauşism”. Acum, mă gândesc şi eu... Să recunosc că mă gândesc cu nostalgie la atmosfera din restaurantele româneşti de dinainte de ’89?

Dacă interpretează cineva nostalgia mea ca fiind... credinţă comunistă? (A nu se înţelege că există vreun paralelism cu duelul celor doi jurnalişti sau o situare simetrică pe scala gravităţii afirmaţie - verdict în cauza amintită).

Adică, n-aş vrea să necăjesc pe cineva spunând ce cred. Ce simt.

Restaurantelor de astăzi le lipseşte acea atmosferă boemă predecembristă. Într-un mod paradoxal, localurile de astăzi, de la ieftine la foarte scumpe, sunt mult mai apropiate de modelul proiectat de Ceauşescu: ospătăria. Un loc utilitar în care se mănâncă. Chiar şi atunci când se bea vin, aerul de petrecere lipseşte.

Să lăsăm excepţiile - serile cu evenimente sau concerte - ca excepţii. În care restaurante de azi şi-ar găsi locul actorii sau scriitorii care populau cârciumile de odinioară? În cele ieftine, de viteză („fast...”)? Pentru acestea, calculul se rezumă la ciclurile de ocupare a mesei. Nicio „atmosferă”.

În cele scumpe, cu mochetă groasă şi decoruri grele, unde sunetul este absorbit ca în studiourile de înregistrări? Probabil puţini artişti ar face faţă din punct de vedere financiar şi, chiar fără această limitare, nu ştiu câţi s-ar simţi cu adevărat bine aici.

Chiar în hăul crizei, atunci când nu se mai găsea decât friptură („talpă”) şi cartofi, zgomotul paharelor şi al râsetelor nu dispăruse. Seara, în cele mai multe localuri se cânta, se dansa. Colo o formaţie, dincolo un solist, colea „zicea” un acordeonist sau „ofta” un violonist.

Şi se petrecea. Pân’ la ziuă dacă se putea.

Nu idealizez vremurile de atunci şi ştiu şi bancul cu cei doi moşi: „Ce bine era pe vremea lui Lenin...[...] aveam 20 de ani...”.

Dar nu am cum să nu observ că, în lipsa „atmosferei”, lumea a început să se simtă mai bine organizând evenimente eno-gastro... acasă. (Am putea studia restaurantul mediteraneean, ca alternativă. Rămâne pe altă dată.)

A! să nu uit! Ar mai fi un tip de restaurant unde, teoretic s-ar putea recompune boema de altădată: restaurantul cu specific românesc.

Din păcate, pentru majoritatea dintre proprietarii acestor localuri, „specific” înseamnă şi un program folcloric cu (prea) dese reflexii de kitsch.

N-ar fi nimic rău în asta dacă „artiştii” nu s-ar crede Michael Jackson sau Freddie Mercury şi dacă nu ar uza de amplificarea destinată stadioanelor.

Dar, ca şi la vin, ce e bun se caută şi se găseşte cu greu. Poate vom avea noroc să apară restaurante care să satisfacă un anumit tip de cerere. Că n-o fi dispărut cheful de viaţă... Mi-ar plăcea să cred că sfaturile sunt bine venite. Pentru acasă sau la restaurant, iată vinurile care ne-ar putea ajuta să intrăm în „atmosferă”...

 

1. Provitis - Navigo Compas Shiraz 2018

2. Crama Oprişor, Carl Reh Winery - Shiraz Magnum 2002

3. Purcari – Vinohora Rară & Malbec 2017

 

1. Provitis - Navigo Compas Shiraz 2018

Ştiţi cum e cu butada „şi creşte el într-o zi, cât alţii într-un an”?

Cam aşa s-a întâmplat cu Navigo (Provitis).

Până să ne dumirim noi al cui e numele ăsta frumos, de Sud, de libertate pe ape întinse, firma Provitis şi-a consolidat discret o poziţie puternică în Dobrogea, ajungând pe la 650 de hectare viţă-de-vie (din care 450 ha sunt deja pe rod).

Chiar dacă până acum nu multă lume a auzit de crama de la Cernavodă (Cochirleni), nu există niciun risc ca aceasta să rămână necunoscută.

Am „văzut” en-primeur câteva vinuri de aici şi vă asigur că, dacă vă plac hainele albe de in şi pălăriile Panama, veţi avea mereu la îndemână şi la temperatura potrivită vinurile Navigo.

Şi, până la a visa la călătorii cu ambarcaţiuni mici - pe Dunăre sau pe canalul Dunăre-Marea Neagră - două posibile căi prin care aţi reuşi să ajungeţi la cramă, rămânem într-un prezent fast pentru oenoturism, dat de proximitatea faţă de Autostrada Soarelui.

În aşteptarea îmbutelierii vinurilor proaspete pe care le-am degustat recent, vă sugerez să „navigaţi” printre notele gustative ale Shiraz-ului 2018.

Nu subscrie stilului australian, ocolind excesul de „copt” şi nivelul ridicat de alcool, păstrând compoziţia de nuanţe definitorii pentru soi: fruct, ciocolată, condiment, sevă exotică.

Am vrut să mă opresc la vinuri roşii pentru că iarna s-a întors dar, nu ştiu cum se face, doar reinventariind notele de gust din larga plajă oferită de Navigo, gândul mi-a zburat la plaja - plajă. Cât mai e până la vară?!

 

2. Crama Oprişor, Carl Reh Winery - Shiraz Magnum 2002

N-a spus nimeni că lucrurile bune sunt uşor de găsit, nu?!

Cam peste tot în lume, recenziile de vin se fac la vinurile aflate în circulaţie. Rândurile de faţă nu sunt recenzii stricto sensu. Pot fi catalogate mai uşor ca „introduceri în societate”, „Permiteţi-mi să vă fac cunoştinţă cu...” „Îl cunoaşteţi pe...”.

În societăţile (era să spun „înalte”) aşezate, cunoscătorii caută mai puţin „titluri” la care poate avea acces toata lumea. Vorbesc de titluri de vin. Caută ineditul. Că e foarte nou, că e foarte vechi.

De aceea, colecţionarii sunt o castă importantă.

În 2002, Carl Reh Winery (actualmente, Crama Oprişor) recolta primii struguri de Shiraz. O producţie mică (neautorizată la acea vreme de „organele de reglementare şi control”) din care ar fi urmat să iasă un număr foarte mic de sticle, o serie fără nicio logică comercială.

Fiind solicitat de către managerul de atunci (D-na R.C.) am creat un concept care să atragă atenţia, să stimuleze dorinţa de achiziţie şi să aducă satisfacţie financiară producătorului, în conformitate cu efortul depus pentru lansarea seriei scurte de Shiraz. „Primul Shiraz din România” din pământul încins şi roşu al „Olteniei profunde”. Lot 500 sticle, numerotate.

Era scump, era îmbuteliat în sticlă mare de 1,5 litri, lucru pe care nu îmi aduc aminte să îl mai fi întâlnit până atunci la vinurile româneşti (bine, nu era chiar un magnum de vin roşu, dar aşa se scrie istoria...)

Vinul se vindea în premieră cu şase sticle de Chardonnay La Cetate. DOAR împreună cu Chardonnay-ul. De ce? Trecuseră şase ani de când lansasem primul Chardonnay sec (de la Staţiunea Murfatlar) şi, totuşi, acest soi crea încă - în România - aşteptări pentru un gust... dulce. Aşa că, în dorinţa de a schimba piaţa, am forţat un pic. În compensaţie, ofeream posibilitatea ca, după un termen de 1 an (parcă), cine dorea se putea adresa firmei mele (pe atunci deţineam VINEXPERT, firma pe care o fondasem în 1999), care se obliga să răscumpere cu 100 USD sticla de Shiraz!

N-a venit nimeni cu vreo sticlă să îşi ia banii deşi, mai târziu mi-aş fi dorit să mai recuperez nişte sticle cu vin din acea primă ediţie. Am deschis, în total, vreo şase Magnum-uri, la ani distanţă. Toate au avut „grijă” de vin, acesta fiind capabil să stârnească efuziuni, lacrimi de emoţie.

Nu pot evalua cu certitudine cum se prezintă vinul astăzi dar, aflându-ne într-un club al entuziaştilor, mă gândeam să ne testăm şi abilităţile de colecţionari-căutători.

Eu, unul, voi pune în joc ultima sticlă pe care o mai am (Nr.10, vezi foto) în cadrul unei licitaţii, pentru finanţarea Institutului VINARIUM.

Dacă cumpărătorul va fi generos, poate deschide sticla şi vom face un salt în trecut, la începuturile vitiviniculturii moderne din România.

 

3. Purcari – Vinohora Rară & Malbec 2017

Purcari este o prezenţă „hotărâtă” în România.

Performanţa managerială, financiară şi chiar de imagine, au făcut ca societatea moldovenească să fie listată cu bine la Bursă.

Ataşate entităţii centrale sunt Crama Ceptura şi Distileria Bardar.

Am remarcat întotdeauna la Purcari un anumit soi (!) de curaj. Fie că a fost vorba de abordarea pieţei, fie că a fost vorba de vinuri şi de etichetele lor. Recognoscibile.

O atitudine dinamică se „citeşte” şi la etichetele cu steguleţe. „Freedom Blend” pune în alianţă Moldova, Georgia, Ucraina prin soiuri reprezentative din aceste ţări: Rară Neagră, Saperavi şi Bastardo (a nu se citi în cazul de faţă „autohton”). În „Maluri de Prut” avem pentru România – Fetească Neagră şi, pentru Moldova - Rară Neagră.

„Vinohora” scoate la joc Franţa cu Chardonnay, Moldova ţinând isonul cu Feteasca Albă; Italia cu Montepulciano care se ţine de mână cu Feteasca Neagră moldovenească (într-o declinare rosé).

Astăzi, ne oprim la Moldova-Argentina. Un inimaginabil cupaj de horă şi tango: Rară Neagră şi Malbec.

Soiul din urmă, originar din Franţa, şi-a găsit o expresie aparte în Argentina şi a reuşit să cucerească iubitorii de vin din întreaga lume, inclusiv din ţara noastră. Are o moliciune care nu se confundă nicicând cu lipsa de vlagă, o delicateţe care permite notelor fructate să iasă uşor în evidenţă şi care - paradoxal, ar spune unii - permite baricări elegante. Rara, evident diferită de cele mai multe expresii ale soiului Băbească Neagră, generează impulsuri puternice, imprevizibile, punând vinul într-un dualism yin-yang. Adică, perfect.

 
 

Lista vinurilor medaliate la VINARIUM IWC 2019 aici.

 
AFACERI DE LA ZERO