Retail&Agrobusiness

Ce comandă oamenii cel mai mult de pe Freshful, hipermarketul online dezvoltat de eMAG? Andrei Popescu, director general al Freshful: Pâinea făcută în brutăria noastră proprie a devenit un element pentru care lumea revine la noi

Ce comandă oamenii cel mai mult de pe Freshful,...

Autor: Alexandra Matei

14.04.2022, 15:36 267

 Într-o zi, numărul comenzilor ajunge la circa 1.250.

 Bonul mediu se ridică la aproximativ 250 de lei TVA, iar într-o lună, numărul utilizatorilor unici depăşeşte 7.000.

Andrei Popescu, director general al hipermarketului online Freshful, un concept dezvoltat de eMAG, prezent pe piaţa din România din toamna anului trecut, spune că cei mai mulţi clienţi revin cu comenzi datorită produselor de panificaţie făcute în brutăria proprie.

El menţionează, totodată, că în cadrul comenzilor făcute de clienţi prin Freshful se regăseşte coşul de cumpărături văzut şi în retailul offline - ce conţine atât produse neperisabile, cât şi alimente precum fructe, legume, lactate sau mezeluri -, ceea ce arată că oamenii au început să aibă încredere şi în comerţul online atunci când vine vorba de mâncare.

„Încă de la început, consumatorii ne-au surprins plăcut, prin faptul că peste 50% din coşul lor era cu produse proaspete – fructe, legume, lactate, mezeluri şi pâine din depozit. Am avut câteva zile, la un moment dat, în care produsele făcute în brutăria noastră se găseau în 4 din 10 comenzi. Pâinea a devenit un element pentru care lumea revine la noi. Am avut o inflaţie de produse de bază în contextul războiului. Ce am văzut în hipermarketurile fizice, am văzut şi la Freshful”, a spus pentru ZF Andrei Popescu, director general al Freshful by eMAG.

În prezent, după jumătate de an de funcţionare, numărul de comenzi înregistrate pe platforma Freshful într-o zi ajunge la circa 1.250, mai spune acesta.

Bonul mediu este de aproximativ 250 de lei Ă TVA, iar într-o lună, numărul utilizatorilor unici depăşeşte 7.000.

Chiar dacă pandemia a accelerat online-ul şi imediat după eliminarea restricţiilor acest canal ar fi fost de aşteptat să scadă, afirmă Andrei Popescu, acest lucru nu s-a întâmplat.

„Online-ul a ieşit în câştig în ultimii doi ani - dacă nu era pandemie, ar fi fost mult mai jos -, lumea a descoperit beneficiile de a comanda online din toate zonele, dar în mod special atunci când vine vorba de groceries (n. r. – produse alimentare)”, a mai adăugat el.

În prezent, Freshful este disponibil doar pentru clienţii din Bucureşti şi Ilfov, însă în următorii ani, echipa targetează şi alte oraşe mari, cu peste 300.000 de locuitori, cum ar fi Cluj sau Timişoara.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO