Retail&Agrobusiness

Contractele futures pe grâu au adus câştiguri cât şapte luni de ţinut marfa în hambar

Contractele futures pe grâu au adus câştiguri cât...

Autor: Gabriel Razi

28.01.2015, 00:05 434
Câştigul dintr-o operaţiune de acoperire a riscului (hedging) pe piaţa grâului prin bursa de la Paris a acoperit la momentul recoltei cât întreaga creştere a preţului pe piaţa fizică din România în perioada iulie 2014 - ianuarie 2015.
 
Un fermier care a decis vara trecută să îşi acopere riscul de preţ prin vânzarea anticipată înainte de recoltă a unei părţi din stocul de grâu prin contractele futures cotate pe bursa de la Paris a câştigat în medie 30 de euro/tonă în luna iulie atunci când a vândut marfa pe piaţa fizică şi a închis simultan poziţia pe care o luase pe piaţa financiară.
 
Printr-o astfel de decizie un fermier a obţinut un câştig real cu 20% mai mare decât cel generat în mod normal fără nicio operaţiune de acoperire a riscului. Diferenţa de 30 euro/tonă înseamnă încasări mai mari cu 600 de euro pentru fiecare camion plin cu grâu ce ar fi ieşit pe poarta fermei sau câştiguri mai mari cu 150.000 de euro la o cantitate de 5.000 de tone, cantitate ce poate fi strânsă de pe 1.000 de hectare. Ecarturile ce apar constant între preţul grâului pe piaţa românească şi cotaţia bursieră arată că fermierii au posibilitatea de a-şi maximiza profiturile prin utilizarea instrumentelor de gestiune a riscului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO