Retail&Agrobusiness

Cora România modifică programul magazinelor şi dedică o jumătate de oră cadrelor medicale şi persoanelor vârstnice. Pentru a evita aglomerarea, retailerul poate limita accesul la grupuri de câte 50 de persoane

Cora România modifică programul magazinelor şi dedică...

Autor: Cristina Roşca

23.03.2020, 18:52 806

Reţeaua de hipermarketuri Cora România, ce deţine local 11 magazine, modifică programul reşelei în concordanţă cu noile măsuri anunţate de către autorităţi şi intrate în vigoare de astăzi, măsuri care limitează circulaţia persoanelor pe timp de noapte.

Astfel, toate magazinele cora vor fi deschise între orele 07:30 şi 20:30.  Mai mult, compania a decis ca între orele 07:30 şi 08:00 accesul să fie dedicat exclusiv persoanelor vârstnice, de peste 65 de ani, precum şi cadrelor medicale.

“Măsura a fost luată pentru a evita aglomerarea în special pentru aceste categorii de vârstă şi profesionale, prima fiind mai expusă, iar cea de-a doua fiind la datorie, în prima linie a spitalelor, timp îndelungat.”

Decizia de a modifica programul de funcţionare a magazinelor vine pentru a permite personalului şi consumatorilor să ajungă acasă înainte de intrarea în vigoare a interdicţiei de circulaţie.

“Facem un nou apel către consumatori să înţeleagă că prioritatea absolută este siguranţa şi îi rugăm să evite aglomerarea. Pentru a putea respecta recomandările oficiale de a păstra cel puţin 2 metri distanţă între clienţi, cora îşi rezervă dreptul de a temporiza accesul în magazin, dacă este necesar, la grupuri de câte 50 de persoane, cozile fiind formate în afara acestuia.”

Retailerul reiterează că are stocuri şi aprovizioneazăcontinuu, astfel că dacă apar discontinuităţi la unele produse, acestea sunt temporare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO