Retail&Agrobusiness

Cosmin Moldovan, Carmangeria Moldovan: „Avem nevoie de 15-20 de oameni în producţie şi nu găsim pentru că sunt plecaţi în străinătate, în şomaj tehnic sau asistaţi sociali”

Cosmin Moldovan, Carmangeria Moldovan: „Avem nevoie de 15-20 de oameni în producţie şi nu găsim pentru că sunt plecaţi în străinătate, în şomaj tehnic sau asistaţi sociali”

Autor: Florentina Niţu

24.05.2020, 19:40 1397

Cosmin Moldovan, director general al brandului Moldovan-Carmangeria Sânnicoară, operat de compania Cosm Fan Carmangerie, spune că în contextul pandemiei de COVID-19 cererea pentru produsele din carne a crescut şi acum ar mai avea nevoie de 15-20 de angajaţi, însă nu găseşte. Compania ce are în prezent 29 de magazine şi un număr de 321 de angajaţi.

„Statul ar trebui să analizeze companiile care au potenţial de creştere şi să le susţină. Să avem o afacere românească mare în fiecare judeţ. Noi suntem de 25 de ani pe piaţă şi am rămas aici, dar firmele străine mari au plecat. Acum avem nevoie de 15-20 de oameni în producţie şi nu găsim pentru că sunt plecaţi în străinătate, în şomaj tehnic sau asistaţi sociali”, spune Cosmin Moldovan, directorul general al Moldovan-Carmangeria Sânnicoară, un business de 20 de milioane de euro.

El a adăugat că producătorul de electronice Bosch, ce are o fabrică în Cluj, a trimis câteva sute de persoane în şomaj tehnic, personal ce ar putea lucra în alte companii ce duc lipsa forţei de muncă în această perioadă. Antreprenorul consideră că statul ar trebui să identifice persoanele care în prezent nu au activitate, dar sunt apte de muncă, şi să le relocheze temporar în companiile în care este nevoie de oameni.

De altfel, Moldovan crede că este un moment bun ca statul să facă investiţii în industria agro-alimentară, pentru că există loc de creştere şi capacitate, iar acest lucru ar putea asigura în viitor independenţa faţă de UE. „Ne luptăm să trimitem comisari europeni din România, dar când vine vreunul să ne întrebe ce probleme avem şi de ce am nevoie?”

 

 
AFACERI DE LA ZERO