Importurile de îngheţată au trecut de 100 de milioane de euro în 2025, dublu faţă de acum zece ani, România nefiind o prezenţă vizibilă pe harta celor mai mari producători de astfel de produse de pe plan european, arată datele Eurostat. Însă, consumul care ne plasează pe ultimele locuri pe continent ne păstrează departe şi de topul importatorilor. Astfel, dacă ne uităm la clasamentul prezentat de Eurostat, vedem că România a stat pe locul 13 din punctul de vedere al importurilor. Pe de altă parte, Germania, care este şi unul dintre cei mai mari producători, a importat de cinci ori mai mult ca valoare. Pe de altă parte, cu exporturi estimate de Eurostat la aproape 30 de milioane de euro, România este pe locul 18 în clasamentul european.
Germania a rămas principalul producător de îngheţată din UE, cu 608 milioane de litri în 2025, fiind urmată de Italia (549 milioane de litri) şi Franţa (525 milioane de litri). Pe lista principalilor producători s-au mai numărat Spania (457 milioane de litri) şi Belgia (274 milioane de litri). Comparativ, românii consumă în medie mai puţin de 60 milioane de litri anual, dacă luăm în calcul un consum de 3 litri per capita.