ZF 24

Reţeta germană a succesului, în România: Cum a ajuns cooperativa BayWa de la zero la 100 de milioane de euro în doi ani

BayWa Agri România a cumpărat la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut două silozuri prin preluarea companiei Cargill Cereale

BayWa Agri România a cumpărat la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut două silozuri prin preluarea companiei Cargill Cereale

14.05.2017, 12:19 2235

Cifra de afaceri a traderului german a crescut de 2,5 ori într-un singur an, în condiţiile în care abia în 2015 a intrat pe piaţa locală, printr-o tranzacţie de un milion de euro.

Traderul BayWa Agri România, deţinut de cooperativa agricolă ger­mană BayWa şi de antre­pre­norul român Victor Bezena, a vândut anul trecut cereale şi plante uleioase în valoare de peste 460 mil. lei (102 mil. euro), înregis­trând vânzări de 2,5 ori mai mari faţă de anul precedent. Anul trecut compania BayWa Agri România a înregistrat o pierdere de peste 14 mil. lei (3,1 mil. euro), potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice. Compania funcţiona anul trecut cu 54 de angajaţi, un număr de salariaţi  aproape dublu faţă de 2015. Şi în 2015 firma a raportat pierderi.

BayWa Agri România şi-a făcut intrarea pe piaţa comerţului cu cereale din România în anul 2015, prin preluarea traderului Patberg International, pentru care a plătit

1,2 mil. euro, potrivit datelor publicate de companie. Patberg International a fost pusă pe picioare de foşti şefi ai traderului Nidera şi de familia Andreev, acţionarii grupului de agrobusiness Prutul. Traderul german BayWa a achiziţionat atunci 90% din acţiu­nile comerciantului de cereale Paterberg International, iar  restul de 10% din parti­cipaţii au rămas la Victor Beznea. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO