Retail&Agrobusiness

Distribuitorul de jucării Noriel ia 6 mil. lei de la Raiffeisen, finanţarea fiind garantată 90% de EximBank

Distribuitorul de jucării Noriel ia 6 mil. lei de la...

Autor: Cristina Bellu

27.04.2021, 11:10 371

Noriel Impex, divizia de distribuţie a grupului Noriel, brand care activează în piaţa jocurilor şi jucăriilor, a accesat o finanţare de 6 mil. lei (1,22 mil. euro) de la Raiffeisen Bank, garantat de EximBank in proportie de 90%, in cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19, dedicată companiilor mari.

Fondurile vor fi folosite pentru a acoperi atât cheltuielile aferente contractelor comerciale ale companiei, aflate in derulare, cât si pentru cheltuieli generale.

“Finantarea ne va ajuta sa sustinem cresterea activitatii noastre, intr-o perioada in care avem lichiditati limitate. In paralel cu dezvoltarea noastra pe piata locala, prin extinderea numarului de clienti si prin largirea portofoliului de produse, ne indreptam atentia si spre pietele externe”, spune  Bogdan Ciungradi,  director general la Noriel Impex SRL.

El menţionează că Noriel a încheiat deja parteneriate cu o serie de distribuitori din Grecia, Serbia si Croatia pentru desfacerea propriilor articole, dar si pentru dezvoltarea de produse in regim private label, iar în prezent se află in negocieri pentru inceperea colaborarii cu parteneri din Italia si Mexic.

Compania Noriel a fost fondată în 1995 de familia Constantinescu ca importator şi distribuitor de jucării şi de jocuri. În 2016, Noriel a fost cumpărat de fondul polonez de investiţii Enterprise Investors, care a deţinut mai multe businessuri pe piaţa românească, însă a păstrat în portofoliu doar Noriel.

Cea mai importantă piaţă pentru com­panie este Bucureşti, unde are 17 ma­ga­zine. Formatul de magazin sub care func­ţionează Noriel are o suprafaţă me­die între 300 şi 400 de metri pătraţi. în pia­ţă mai activează şi retaileri precum grecii de la Jumbo, care deschid însă magazine de tipul hipermarketurilor, de peste 10.000 mp.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO