Compania Emilian Funghi din Beiuş, judeţul Bihor, deţinută de antreprenorii Emil Potora şi Dorel Magda, duce anual pe pieţele din vestul Europei, SUA, Canada sau chiar Australia sute de tone de ciuperci de pădure româneşti care le asigură vânzări de 3,5 mil. euro şi o marjă de profit de 7%.
Businessul construit în urmă cu 13 ani, care a presupus până în prezent investiţii de 2,5 -3 mil. euro, în echipamente de sortare, congelare sau păstrare, a fost orientat exclusiv spre exporturi, iar hribii sau gălbiorii adunaţi din zona arcului carpatic au deservit destinaţii exclusiviste precum Scala din Milano sau cartierul newyorkez Manhattan, spune Emil Potora, unul din asociaţii companiei.
„Sezonul de toamnă, adică perioada septembrie – octombrie, tocmai a început, dar anul acesta va fi unul mai slab, clima nu a ţinut cu noi, dar vorbim aici de o problemă prezentă la nivelul întregii Europe. Perioada 2013 – 2014 a fost foarte bună, dar sunt şi ani fără ciupercă”, spune Potora.