Nestlé România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa dulciurilor şi a cafelei, a primit în luna decembrie a anului trecut o infuzie de capital de 55 milioane de lei (12,3 mil. euro), arată datele de la Registrul Comerţului.
Aceasta este a doua cea mai mare infuzie de capital primită anul trecut de un jucător din industria dulciurilor, după capitalul primit de ETI European Food, filiala locală a grupului turc ETI care construieşte o fabrică de dulciuri în Craiova.
„Infuzia de capital din decembrie reprezintă o consolidare a capitalului social al companiei. Invesţiile ce vor fi făcute anul acesta acoperă mai multe arii de activitate, inclusiv fabrica din Timişoara, prin extinderea capacităţii de producţie a acesteia“, spun reprezentanţii Nestlé.
Infuzia de capital primită de Nestlé România vine în contextul în care la finalul anului 2013 Herve de Froment, directorul general al companiei, spunea într-un interviu acordat ZF că societatea pregăteşte o investiţie „importantă” în fabrica din Timişoara şi că „va creşte cu siguranţă producţia”.
El nu a dat la acea vreme detalii despre valoarea investiţiei. Fabrica din Timişoara este singura pe care grupul elveţian o deţine în România, aici producându-se napolitanele Joe, cafeaua Nescafé, dar şi alte branduri de napolitane destinate exportului precum Balaton care ajunge în Ungaria.
Fabrica Joe de la Timişoara a fost pusă pe picioare acum circa 20 de ani de antreprenorul român Florentin Banu şi a fost preluată de Nestlé în anul 2011, la şase ani după ce grupul elveţian a intrat pe piaţa locală.