Retail&Agrobusiness

Cum se explică faptul că un croissant cu unt sau o baghetă costă de două ori mai puţin la Paris decât la Bucureşti, deşi salariile sunt duble în Capitala Franţei versus local? Un croissant cu unt costă între 1,35 şi 1,5 euro la Paris, în timp ce preţul unei baghete simple variază între 1,1 şi 1,3 euro

Cât costă croissantul cu unt şi bagheta în Paris?

Autor: Cristina Roşca

04.06.2026, 00:06 27929

Datele au fost culese de ZF de la circa 10 brutării independente, aflate în diferite cartiere din Capitala Franţei În Bucureşti, brutăriile artizanale afişează preţuri mai mari de atât, iar antreprenorii din spatele acestor businessuri spun că există explicaţii Care sunt acestea?

Brutăria pariziană Maison Theverin a câştigat în 2026 locul al treilea în competiţia ce desemnează cel mai bun croissant cu unt din Paris şi împre­jurimi (Grand Paris), scrie site-ul sortiraparis.com. La prima vedere, nimic nu ar recomanda acest spaţiu de doar câţiva metri pătraţi, aflat în apro­piere de inima Parisului - Île de la Cité, dar ascuns între baruri/cafenele mult mai impunătoare. Pare o simplă brutărie de cartier. Sigur, la o a doua privire vezi că pe geam stă afişată cu mândrie o foaie care spune că localul a primit „medalia de bronz“ în competiţia care caută cel mai bun croissant din Paris. Dar cam atât.

La interior găseşti câteva sortimente de prăji­turi şi ai zona de patiserie-brutărie, cu alte câteva sortimente. Nu prea multe. Aici, un croissant cu unt (cel premiat) costă 1,35 euro (7,1 lei), iar o baghetă simplă (mai există şi varianta tradition) e 1,1 euro (5,8 lei).

Te-ar putea interesa și:

Preţurile nu sunt prea diferite faţă de alte locuri din oraş. Din centrul oraşului, mai exact. Şi nu orice oraş, ci unul dintre cele mai vizitate din lume, cu mai bine de 37 de milioane de oaspeţi în 2025. Spre comparaţie, toată România a primit de peste cinci ori mai puţini.

În pofida popularităţii oraşului, care ar fi putut justifica creşteri de preţuri, un croissant cu unt costă între 1,35 şi 1,5 euro la Paris, în timp ce preţul unei baghete simple variază între 1,1 şi 1,3 euro. Datele au fost culese de ZF de la circa 10 brutării aflate în diferite cartiere din Capitala Franţei. În Bucureşti, brutăriile artizanale afişează preţuri mai mari de atât – de multe ori duble, iar antreprenorii din spa­tele acestor businessuri spun că există explicaţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.2581
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.5223
Azi:
Diferență:
Ieri: 6.0777