Retail&Agrobusiness

Fabrica de panificaţie congelată La Lorraine şi-a mărit capacitatea cu 50%, iar din 2017 va face merdenele cu brânză şi croissante

Dan Minulescu, CEO Macromex

Dan Minulescu, CEO Macromex

Autor: Roana Rotaru

03.10.2016, 00:08 1402

La Lorraine România, lider de piaţă în industria produselor de panificaţie congelate, mizează anul acesta pe o creştere a cifrei de afaceri între 25 şi 30%, ajungând astfel la circa 20 de milioane de euro.

Creşterea estimată vine ca urmare a măririi capacităţii de producţie cu 50% prin introducerea unei noi linii de fabricaţie care realizează circa 10.000 de tone de chifle pe an.

Investiţia face parte dintr-un proiect de expansiune mai amplu care vizează mărirea capacităţii de producţie cu 150% până în 2020 prin punerea în funcţiune a încă alte două linii de producţie, una de produse de patiserie şi una de produse artizanale.

„Vindem deja jumătate din această creştere a capacităţii de producţie de 50%. Veniturile companiei au crescut cu 25% ca urmare a măririi capacităţii de producţie, şi probabil că vor mai creşte. Extinderea fabricii şi a unei mari părţi din infra­structură, partea de silozuri, de refrigerări, este aproape finalizată pentru aproape trei module. Fiecare modul înseamnă o linie, deci în final majorarea capacităţii de producţie va fi de 150%“, a declarat Dan Minulescu, CEO al Macromex care şi-a unit foţele cu La Lorraine România într-un joint-venture acum cinci ani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO