Schimbările climatice care afectează direct sectorul agriculturii încep deja să schimbe şi modul în care se oferă finanţările, iar banii încep să meargă şi spre soluţiile sustenabile din această industrie, spune Felix Daniliuc, Director Department IMM, BRD. El a fost prezent la conferinţa ZF Agrobusiness Summit 2024.
„Din perspectiva viitorului, trebuie să ne preocupe schimbările climatice, sunt o realitate. Ne poziţionăm în a vedea la nivel strategic cum putem să contribuim, să schimbăm ce putem schimba. Vrem să aducem mai multă conştientizare, să găsim soluţii şi oameni alături de noi. Începem să vorbim din ce în ce mai mult despre finanţarea sustenabilă, în a găsi soluţii. Vedem impactul pe care deja îl au schimbările climatice asupra agriculturii”, a spus Felix Daniliuc.
Alte declaraţii:
La sfârşitul lui 2023 BRD a semnat cu IFC (membră a Grupului Băncii Mondiale – n.red.) un acord de transfer de risc care a presupus eliberarea de capital. Am eliberat 325 mil. euro care sunt sume, capital eliberat pentru a finanţa proiecte cu componenta verde. Avem o componentă de blue financing în care irigaţiile intră şi care adresează situatiile concrete. Acesta este rolul băncilor, de a asigura că atunci când finantează reuşeşte să aducă bani înapoi. Rolul finanţării este de „vitamină”.
Băncile mobilizează economiile, depozitele contituite de clienţi. Capitalul format îl plasăm în credite.
Am adresat nevoia de a gândi pe termen lung şi la nivel de agribusiness, sunt studii privind impactul şi pierderile.