Retail&Agrobusiness

Firma de avocatură RTPR a asistat Abris Capital Partners în exit-ul din Pehart Grup

Firma de avocatură RTPR a asistat Abris Capital Partners...

Autor: Cristina Bellu

11.12.2024, 14:52 151

RTPR a asistat fondul de investiţii Abris Capital Partners cu privire la vânzarea Pehart Grup către INVL Baltic Sea Growth Fund, principalul fond de private equity din Ţările Baltice.

Tranzacţia este supusă aprobărilor obişnuite din partea autorităţilor de reglementare şi îndeplinirii condiţiilor precedente agreate de către părţi, iar finalizarea acesteia este preconizată pentru primul trimestru al anului 2025.

Echipa RTPR a fost coordonată de Costin Tărăcilă (Managing Partner) şi Marina Fechetă-Giurgică (Senior Associate), asistaţi îndeaproape cu privire la etapa tranzacţională a proiectului de George Capotă, David Mirea şi Alexandru Dumitrescu (Junior Associates). Echipa de due diligence i-a inclus, de asemenea, pe Vlad Stamatescu (Counsel), Cezara Urzică, Diana Dimitriu (Senior Associates), Andrei Toşa (Managing Associate), Irina Marinescu şi Maria Luca (Junior Associates). Roxana Ionescu (Partner) şi Şerban Hălmăgean (Associate) au acordat asistenţă cu referire la aspectele de concurenţă şi cele privind investiţiile străine directe ale tranzacţiei, iar Cosmin Tilea (Partner) şi Andreea Nedeloiu (Senior Associate) cu privire la aspectele de finanţare ale tranzacţiei.

Te-ar putea interesa și:

„Ne apropiem de finalul unui an plin de provocări şi cu multe reuşite pentru echipa noastră, cu o nouă tranzacţie de M&A care continuă seria rezultatelor extraordinare din 2024”, spune Costin Tărăcilă, Managing Partner RTPR.

Fondul de private equity Abris Capital, fondat în 2007, care se concentrează pe oportunităţi de mid- market în ţările din Europa Centrală, a cumpărat afacerea Pehart Tec de la antreprenorul Ioan Tecar în două tranşe - în 2015 a preluat 55% din acţiuni iar în 2017 a preluat restul acţiunilor.

Cifra de afaceri a Pehart Tec a crescut de aproape 14 ori, de la 60 mil. lei în 2015,  la 811 mil. lei anul trecut.

Astăzi, Pehart Grup este unul dintre cei mai mari producători de hârtie din sud-estul Europei, prezent cu produsele sale de uz casnic şi industrial în 19 ţări.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Bankers 2026. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
Azi:
Diferență:
Ieri: 5.2358
Azi:
Diferență:
Ieri: 4.5179
Azi:
Diferență:
Ieri: 6.0467