Retail&Agrobusiness

Focar de pestă porcină la Nădlac

Focar de pestă porcină la Nădlac

Autor: Petru Mazilu

24.02.2024, 13:41 51

Un focar de pestă porcină africană a fost descoperit la Nădlac. Centrul Local pentru Combaterea Bolilor Arad a luat mai multe măsuri. Peste trei sute de porci vor fi sacrificaţi.

Măsurile au fost anunţate de reprezentanţii Prefecturii Arad.

„Având în vedere că la câteva exemplare dintr-un efectiv de peste 300 de porci dintr-o exploataţie de tip A din localitatea Nădlac a fost confirmată infectarea cu Pesta Porcină Africană, la propunerea Direcţiei Santiar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Arad, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Arad, într-o şedinţă prezidată de Prefectul Judeţului Arad, Toth Csaba, a aprobat un Plan de măsuri în vederea prevenirii răspândirii bolii. Instituţia însărcinată cu dirijarea, monitorizarea măsurilor de control şi raportarea periodică în CLCB a progreselor obţinute este Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor. Măsurile adoptate trebuie duse la îndeplinire şi de mai multe instituţii sau persoane, printre care DSVSA”, a transmis Prefectura Arad.

În şedinţa CLCB au fost stabilite mai multe măsuri.

Toţi porcii din exploataţie se ucid, cu respectarea normelor de bunăstare, sub control oficial şi într-un mod prin care să se evite orice risc de propagare a virusului pestei porcine africane. Se va efectua evaluarea fiecarui animal ucis, în exploataţie, date care vor fi înscrise în fişele de evaluare.

Cadavrele animalelor ucise şi a celor moarte vor fi ecarisate cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Orice deşeuri susceptibile de a fi contaminate sunt supuse unui tratament de inactivare corespunzător (dezinfecţie), precum şi toate materialele de unică folosinţă potenţial contaminate se distrug. Aceste măsuri trebuie aplicate în conformitate cu procedurile din manualul operaţional, sub supravegherea medicului veterinar oficial.

Clădirile destinate adăpostirii porcinelor, echipamentul, aşternutul pentru animale, gunoiul de grajd şi purinul susceptibile de a fi contaminate trebuie curăţate şi dezinfectate.

Prin grija Unităţii Locale de Sprijin, la intrările şi ieşirile din exploataţia infectată se instalează dezinfectoare individuale.

Este interzisă intrarea porcilor în exploataţia afectate. De asemenea, timp de 30 zile se interzice intrarea şi ieşirea în/din exploataţie a animalelor din alte specii.

Este interzisă scoaterea de carne de porc, produse din carne de porc şi orice alte produse care conţin astfel de carne, precum şi a furajelor, ustensilelor şi a altor obiecte şi deşeuri susceptibile de a transmite pesta porcină africană, din exploataţia afectată, fără avizul D.S.V.S.A. Arad.

Se întocmeşte ancheta epidemiologică pentru stabilirea sursei de contaminare, a datei aproximative de intrare a virusului în exploataţie, a posibililor contacţi şi se instituie măsuri suplimentare (dacă este cazul), a precizat Prefectura Arad.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24