Retail&Agrobusiness

Grecii de la Olympus au investit 139 mil. euro până în prezent în fabrica de lapte de la Hălchiu, jud. Braşov, după zece ani de la deschidere

Grecii de la Olympus au investit 139 mil. euro până în prezent în fabrica de lapte de la Hălchiu, jud. Braşov, după zece ani de la deschidere

Autor: Florentina Niţu

15.11.2021, 14:27 253

Compania Fabrica de Lapte Braşov, producătorul lactatelor Olympus, a investit 139 mil. euro până în prezent în fabrica de lapte de la Hălchiu, din judeţul Braşov, după zece ani de la deschidere, potrivit reprezentanţilor companiei. Ultima investiţie a constat în lansarea primei sticle de lapte r-PET, produsă cu până la 35% plastic reciclat, 100% reciclabilă.

„În 2011, când am inaugurat abfrica de lapte, am început cu 90 de angajaţi şi cu planuri de dezvoltare ambiţioase. Zece ani mai târziu, ne mândrim cu cea mai modernă şi avansată fabrică de lactate din ţară, cu o echipă de aproape 500 de angajaţi şi cu peste 170 de produse în portofoliu“, a declarat Dimitrios Kelas, director general al Fabrica de Lapte Braşov, parte a grupului Hellenic Dairies.

Fabrica de lapte de la Hălchiu a fost deschisă în urma unei investiţii de peste 55 de milioane de euro şi a fost construită pe o suprafaţă de 25.000 mp. În cei zece ani de activitate, investiţia totală a ajuns la peste 139 de milioane de euro. Cu această sumă au fost cumpărate echipamente de ultimă generaţie pentru recepţia şi procesarea laptelui, precum şi tehnologii performante pentru ambalarea produselor finite, fabrica ajungând în prezent să se întindă pe o suprafaţă de peste 39.000 mp.

„La zece ani de la deschidere, fabrica de lapte funcţionează la 65% din capacitatea totală, iar Olympus este lider în colectarea laptelui de la fermieri români, având o capacitate de recepţie de peste 1 mil. litri/zi. Capacitatea zilnică a liniilor de producţie ale fabricii este de 550 tone de lapte de consum la sticlă PET şi UHT în ambalaje TetraPak, 170 tone de iaurt şi 120 tone de brânzeturi”, au mai spus reprezentanţii companiei.

Fabrica de Lapte Braşov a avut o cifră de afaceri de 537 de milioane de lei în 2020, în creştere cu 5,5% faţă de anul precedent, un profit de 12,6 milioane de lei, mai mult decât dublu faţă de 2019 şi un număr de 436 de angajaţi, arată datele de la Ministerul de Finanţe.

Olympus Dairy este o companie ce face parte din grupul Hellenic Dairies, care a intrat în România în anul 1999, având o unitate de procesare a laptelui în Baraolt, judeţul Covasna, de unde exporta laptele către unităţile din Grecia. În 2011, compania a finalizat investiţia în propria fabrică din Braşov, iar producţia din această unitate este destinată atât pieţei locale, cât şi exporturilor.

Cu sediul în oraşul Trikala din Grecia, Hellenic Dairies este o afacere de familie aflată la a treia generaţie de producători de lactate, cu operaţiuni în 47 de ţări din toată lumea. În prezent, Olympus deţine cinci fabrici în trei ţări (Grecia, România şi Bulgaria), care produc o gamă completă de lactate, brânzeturi, băuturi vegetale şi sucuri naturale, o fabrică de apă minerală naturală, în Halkidiki, şi o fabrică de băuturi răcoritoare, în Trikala.

 

 
AFACERI DE LA ZERO