Retail&Agrobusiness

Harta europeană a McDonald’s este o copie a hărţii economico-sociale. România, la jumătatea clasamentului

Harta europeană a McDonald’s este o copie a hărţii economico-sociale. România, la jumătatea clasamentului

Autor: Cristina Rosca

16.11.2016, 16:20 1847
McDonald’s are în Europa peste 8.000 de restaurante, România fiind responsabilă pentru mai puţin de 1% din total.
 
După numărul total de restaurante, 68 în prezent, România este o piaţă medie în Europa pentru McDonald’s. Prin comparaţie, în Germania, cea mai puternică economie europeană, există aproape 1.500 de unităţi.
 
La polul opus, în ţări precum Kazahstan sau Bosnia şi Herţegovina sunt deschise doar 2-3 restau­rante. Harta europeană a restaurantelor McDonald’s urmă­reşte fidel harta economică a bătrânului con­tinent. Totodată, se ţine cont şi de populaţie, de suprafaţa ţării. Totuşi, puterea de cumpărare este un factor deci­siv. Astfel, cele mai multe restaurante sunt deschise în ţările dezvoltate precum Germania, Franţa sau Marea Britanie.
 
România se află pe la jumătatea clasamentului McDonald’s, o ţară întinsă geografic, cu circa 20 de milioane de locuitori, dar cu un salariu mediu de nici 400 de euro. Tot la jumătatea clasamentului se află şi Norvegia, cu o poziţie deasupra României, respectiv pe locul 19. Prin comparaţie însă, Norvegia are 73 de restaurante la o populaţie de doar 5 milioane de oa­meni. Salariul mediu însă este de circa 3.500 de euro, printre cele mai mari din Europa. Deşi McDonald’s este un lanţ de restaurante de tip fast-food, care se adresează prin tradiţie clienţilor cu venituri mici şi medii, puterea de cumpărare poate influenţa numărul de clienţi, valoarea bonului şi totodată frecvenţa.
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO