Retail&Agrobusiness

Încă o investiţie în producţie. Unilever extinde fabrica de alimente de la Ploieşti şi a început campania de recrutare. „Ne dezvoltăm, ne mărim portofoliul de produse şi ne extindem piaţa de desfacere”

Încă o investiţie în producţie. Unilever extinde...

Autor: Cristina Roşca

24.11.2021, 13:55 3495

Grupul anglo-olandez Unilever, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de bunuri de larg consum din lume, extinde fabrica de bunuri alimentare pe care o deţine la Ploieşti, urmând a dezvolta portofoliul de produse.

„În acest moment scriem un nou capitol în care continuăm să ne dezvoltăm, să aducem tehnologie în trend cu tendinţele globale din industria alimentară, să ne mărim portofoliul de produse şi să ne extindem piaţa de desfacere”, spune Silviu Damoc, director fabrică Unilever România. 

Oficialii companiei nu oferă detalii despre ce proiect este vorba, ce produse noi vor fi realizate aici sau despre ce buget de investiţii este vorba, însă din datele ZF este o investiţie de amploare. Momentan, în fabrica de alimente de la Ploieşti, deschisă acum circa 15 de ani, se realizează Knorr şi Delikat.

În urmă cu un an, executivul care conducea operaţiunile locale ale Unilever South Central Europe spunea „având în vedere creşterea cererii în categoria de alimente, ne extindem capacitatea de producţie şi depozitare pe această categorie”.

În total, Unilever South Central Europe, ce administrează businessul din România, dar şi din ţări învecinate precum Bulgaria, Serbia, Moldova şi Muntenegru, are cinci fabrici. Este vorba de două în Ploieşti – una de alimente şi cea a Dero -, una în Bucureşti preluată odată cu FruFru, o alta la Suceava de îngheţată (cumpărată odată cu Betty Ice) şi o a cincea la sud de Dunăre, lângă Veliko Târnovo, tot de îngheţată.

Investiţia actuală vizează fabrica de alimente de la Ploieşti unde Unilever a început deja campania de recrutare pentru noi oameni, având disponibile în acest moment poziţii de operator maşini ambalat şi tehnician producţie.

Cele două fabrici din Ploieşti – cea de detergent şi cea de alimente – sunt operate de aceeaşi firmă - Unilever România, cu afaceri de 83 mil. lei anul trecut, în urcare cu 7,6% faţă de 2019.

În România, povestea Unilever a început odată cu primele importuri de produse în anul 1991 şi s-a consolidat prin achiziţia Fabricii Dero din Ploieşti în anul 1995. Tot în Ploieşti, în anul 2006, a luat naştere Fabrica de Produse Alimentare Unilever prin relocarea operaţiunilor a trei unităţi - fabricile de margarină din Târgu Mureş şi Bulgaria şi fabrica Knorr din Otopeni.

Unilever are operaţiuni globale, prezenţă în 190 de ţări şi peste 400 de branduri, precum Knorr, Delikat, Dero, Omo, Dove, Rexona, Domestos, Cif, Magnum sau Algida.

Compania Unilever South Central Europe, care se ocupă de import şi distribuţie, are afaceri anuale de peste 1 mld. lei. Producţia de îngheţată şi cea a fabricii Fru Fru sunt operate fiecare separat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO