♦ Industria alimentară înregistrează un deficit anual de 2,5 miliarde de euro, importurile de produse alimentare fiind de 2,6 mai mari decât exporturile ♦ Analiştii spun că pandemia şi criza economică ar putea fi o şansă pentru ca fiecare ţară să îşi dezvolte producţia proprie de lactate, panificaţie, ulei, mezeluri sau zahăr, pentru a depinde cât mai puţin de importuri ♦ În România însă, an de an se închid noi facilităţi de producţie, cel mai recent caz fiind în industria lactatelor, unde grupul francez Lactalis va pune lacătul pe două fabrici din Suceava.
Industria alimentară este evaluată la circa 50 mld. lei (10 mld. euro), ea având potenţial să crească puternic, ba chiar se dubleze la 100 mld. lei (20 mld. euro), însă doar cu investiţii masive din partea actorilor economici.
„E necesară o organizare pe verticală a industriei alimentare, e nevoie ca materia primă să fie procesată local şi firmele româneşti să aducă valoare adăugată. Fructele de pădure din România sunt exportate ca materie primă în Germania unde sunt folosite la producţia de gem. Apoi, noi importăm acele gemuri realizate cu materia primă din România şi ajungem să plătim plusvaloarea lor. Noţiunea de a verticaliza industria alimentară şi a procesa materia primă local nu doar că e o idee valabilă, dar e şi necesară”, spune Jean Valvis.
Omul de afaceri este unul dintre cei mai puternici şi cunoscuţi antreprenori din industria alimentară din România. El a fondat brandurile LaDorna (lactate) şi Dorna (apă minerală), pe care apoi le-a vândut unor giganţi străini, respectiv grupului Lactalis şi către Coca-Cola. Acum el are în portofoliu marca de apă minerală Aqua Carpatica, precum şi producătorul de vinuri Domeniile Sâmbureşti.
În 2008, când Valvis a vândut LaDorna către Lactalis grupul avea şase unităţi de producţie din datele ZF. Francezii au închis în mai multe etape fabrici, cel mai recent anunţând în urmă cu câteva zile că pun lacătul pe unităţile de producţie de la Vatra Dornei, Suceava şi Floreni, Suceava. Acestea erau ultimele două fabrici din portofoliu LaDorna, producţia fiind mutată în alte unităţi pe care grupul le deţine după achiziţia Albalact şi Covalact în ultimii ani.
„Restructurări vor fi întotdeauna. Regret că restructurarea s-a făcut la Vatra Dornei şi astfel un brand de renume, cu reputaţia istorică, va fi mutat într-o zonă unde nu există istorie şi prestigiu. Pentru mine e regretabil şi e totodată o mişcare de marketing nu cea mai potrivită pentru brandul pe care l-am creat. Trebuia eficientizată producţia celor două fabrici. Succesul La Dorna s-a construit pe baza reputaţiei bazinului Dornelor. Dacă nu mai e produs în Dorna, nu se slăbeşte impactul acestui brand?”, adaugă Valvis.
Oficialii Lactalis au anunţat că au încercat eficientizarea acestor fabrici însă în contextul crizei actuale generate de pandemie a fost necesară o decizie de acest gen.
Criza forţei de muncă, lipsa de competitivitate, schimbarea contextului de piaţă şi a comportamentului de consum sunt doar câteva dintre motivele invocate de-a lungul timpului de giganţi români, dar mai ales străini, atunci când au decis să tragă obloanele fabricilor din România.
Ziarul Financiar a identificat 30 de astfel de închideri în industria alimentară în perioada 2005-2020.
Recent, mai exact anul trecut, elveţienii de la Nestle au anunţat că trag obloanele singurei fabrici pe care o mai deţineau local, la Timişoara. În 2008 ei au mutat şi producţia de îngheţată la sud de Dunăre în Bulgaria. În 2018 au fost alte închideri, atât a Lactalis la Kogălniceanu în Constanţa, cât şi alte două în industria zăhărului, Pfeifer&Langen la Oradea şi Lemarco Cristal la Urziceni, în judeţul Ialomiţa. La polul opus, investiţiile mari în industria alimentară în ultimii ani pot fi numărate pe degete.
Raul Ciurtin, unul dintre cei mai importanţi antreprenori din industria alimentară, de numele său fiind legat cel mai mare producător de lactate din România, Albalact, spunea recent că trebuie să producem mult mai mult în România. Statul trebuie să asigure accesul la credite de investiţii prin oferirea de garanţii.
„Statul român ar fi să sprijine – e momentul cel mai import să facă asta – jucătorii locali din producţie. Trebuie să producem mult mai mult în România.” Ca să se întâmple acest lucru statul ar trebui să asigure într-un fel uşor şi nebirocratic accesul la credite prin oferirea de garanţii.
„În caz contrar, cred că băncile vor fi foarte reticente în perioada următoare să vină să sprijine planurile de investiţii pe care mediul privat în mod particular, în multe categorii, pe oportunităţi vechi sau noi, e dispus să le facă.”
Raul Ciurtin a preluat conducerea Albalact în 1999, renunţând la meseria de medic şi a „trebuit să înveţe repede cum să redreseze o companie falimentară“. A dus Albalact la afaceri de peste 100 de milioane de euro şi pe primul loc în industria de lactate, iar în 2016 a vândut compania către gigantul francez Lactalis. Apoi, nu a renunţat la producţie, ci a dezvoltat Prefera Foods pe care l-a transformat într-unul dintre cei mai mari jucători din producţia de conserve, investind totodată în branduri precum „Capricii şi Delicii“ sau „de Azi“.
Criza actuală, generată de pandemia de Covid-19 va remodela considerabil modul în care oamenii îşi făceau cumpărăturile, astfel că cei mai mulţi clienţi vor fi mult mai atenţi pe ce cheltuie banii şi vor căuta mai degrabă produse realizate local, nu aduse din import. Pandemia de Covid-19 a evidenţiat vulnerabilităţile comerţului global, mai ales în cazul ţărilor din Europa care se aprovizionau masiv din China. Odată cu problemele de aprovizionare la nivel mondial, retailerii s-au reorientat sau s-ar putea orienta către producătorii locali. În cazul consumatorilor deja există o apetenţă.
„Şocurile recente din economia mondială reprezintă cea mai importantă oportunitate pentru România (după ieşirea din regimul comunist) în direcţia echilibrării balanţei comerciale, îndeosebi cu bunuri agro-alimentare şi produse chimice. Această perspectivă este însă condiţionată de intensificarea investiţiilor în aceste ramuri, precum şi în infrastructura critică per ansamblu”, spunea recent Andrei Rădulescu, director analiză macroeconomică la Banca Transilvania.
Industria alimentară a înregistrat un deficit comercial de 2,5 miliarde de euro, importurile de produse alimentare fiind de 2,6 mai mari decât exporturile. România importă anual bunuri de circa 4 mld. euro în special din Germania, Polonia sau Italia, dar nu numai.
În industria alimentară activează alte 12.000 de companii, cu o cifră de afaceri cumulată de 44 de miliarde de lei în 2018, şi 50 mld. lei estimat în 2019, şi 153.000 de angajaţi, conform datelor de la Registrul Comerţului.
„Cred că nu trebuie să intervină statul în industria alimentară, pentru că nu ştie să creeze branduri, nu are noţiuni de marketing. Nu se luptă cu pasiune pentru un brand aşa cum doar un antreprenor o poate face. Statul să rezolve problemele de educaţie şi sănătate înainte să facă branduri”, spune Valvis. El adaugă că o soluţie poate fi o formă asociativă a producătorilor de lapte.
Fermierii trebuie să îşi depăşească propria condiţie de producători de materie primă, să intre în procesare, să îşi asume riscuri sporite.
„E nevoie de depăşire de sine şi de creativitate pentru a consolida un brand. Prelucrarea laptelui din partea fermierilor e o idee foarte bună, dar trebuie şi ei să îşi dorească acest lucru.”
Iar statul trebuie să intervină apoi să creeze infrastructura necesară, atât în domeniul agricol, cât şi infrastructura rutieră necesară dezvoltării economiei.
