Retail&Agrobusiness

Cum inflaţia nu era de ajuns, vine şi seceta. Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii: Trebuie să luăm măsuri urgente: anul agricol 2021-2022 până acum a avut puţine precipitaţii şi riscăm o secetă severă

Cum inflaţia nu era de ajuns, vine şi seceta. Adrian...

Autor: Florentina Niţu

22.02.2022, 10:23 337

Sudul şi sud-estul ţării ar putea avea, din nou, o secetă severă ca cea din anul 2020, din cauza precipitaţiilor puţine din sol şi a lipsei unei infrastructurii moderne de irigaţii. Astfel, Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii susţine că este nevoie de măsuri urgente pentru acest fenomen şi vede necesară implicarea Comisiei Europene pentru sprijinirea fermierilor afectaţi de secetă.

"Anul agricol 2021-2022 se manifestă în România cu o presiune din partea situaţiei climaterice, pentru că nivelul de precipitaţii a fost foarte scăzut şi riscăm ca în perioada următoare dacă nu vom avea ploi să ne confruntăm cu o secetă severă mai ales în estul şi sud-estul României. Cred că ar trebui ca membrii Comisiei şi decidenţii din cadrul Comisiei să deschidă o cale dialogului pe acest subiect să putem lua măsuri urgente, pentru că anul agricol 2021-2022 prezintă mai mulţi factori de risc asociaţi şi ei necesită răspuns la nivel european pentru toate cele 27 de state membre", a spus Adrian Chesnoiu în cadrul discuţiilor din Consiliul de Agricultură şi Pescuit.

În ultimii ani, România a avut parte de secetă tot mai des, 2019 şi 2020 fiind cei mai recenţi ani secetoşi. Însă, cea mai mare scădere a producţiei de cereale ca urmare a secetei a avut loc în 2020. Productia a fost cu 40% mai mică decât în anul anterior, situându-se la circa 19 milioane de tone. Mai mult, in acel an a fost irigată, prin infrastructura naţională, o suprafaţă de 500.000 de hectare, din cele circa 5 milioane semănate anual cu cereale.

"Noua PAC (Politică Agricolă Comună- n. red.) vine cu nişte oportunităţi să ajute sectorul, pe termen mediu şi lung. Concret, statele membre pot susţine participarea agricultorilor la instrumentele de gestionare a riscurilor, inclusiv posibilitatea de a aloca 3% din  plăţile directe pentru contribuţia fermierului la aceste instrumente de gestionare a riscurilor. De asemenea, puteţi să susţineţi asigurarea culturilor şi producţiilor în caz că există pierderi ca urmare a fenomenelor meteorologice extreme", a spus Janusz Wojciechowski, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, ca răspuns pentru Chesnoiu. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO