Ion Codreanu, master francizor al brandului de ciocolată Leonidas în România, spune că anul acesta comenzile de cadouri făcute de companii au început mai devreme faţă de anii trecuţi, astfel că primele cereri au început să vină încă de la începutul lunii octombrie faţă de finalul lunii noiembrie în anii anteriori. De asemenea, antreprenorul afirmă că avansul vânzărilor consemnat în anii trecuţi se menţine şi în 2016.
„Anul acesta în decembrie se menţine în continuare creşterea pe care am marcat-o şi în anii trecuţi în aceeaşi perioadă, adică de minimum 25%“, a declarat Ion Codreanu, care deţine un magazin în zona Dorobanţi din Bucureşti şi administrează sub franciză câte un magazin în Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi în Bucureşti ( Calea Victoriei).
Cele din Iaşi, Timişoara şi Cluj-Napoca sunt deschise după modelul Leonidas Chocolate&Café, o ciocolaterie-cafenea în care se pot găsi atât praline belgiene Leonidas, cât şi băuturi pe bază de cafea şi ciocolată, dar şi îngheţată belgiană. Investiţia într-un magazin Leonidas este de circa 40.000 de euro, sumă care include şi cash-flow-ul necesar primei achiziţii de ciocolată şi pentru cel puţin şase luni de funcţionare, conform informaţiilor furnizate anterior de companie. Circa 60% din vânzările magazinelor Leonidas administrate de Ion Codreanu în România sunt reprezentate de cadouri, conform informaţiilor furnizate anterior de antreprenor.