Retail&Agrobusiness

iSense Solutions: piaţa de comerţ online din România va atinge 6,8 mld. euro la finalul anului, plus 10%. Românii au cheltuit cei mai mulţi bani pe achiziţia de vacanţe şi de produse electronice şi electrocasnice

iSense Solutions: piaţa de comerţ online din România...

Autor: Cristina Bellu

19.10.2022, 11:40 130

Piaţa de comerţ online din România a continuat să crească şi anul acesta, mai ales prin creşterea sumelor cheltuite de cumpărătorii existenţi, potrivit unui studiu realizat de iSense Solutions, care arată că piaţa va ajunge la aproximativ 6,8 mld. euro la finalul anului, în creştere cu 10% an/an.

Dintre categoriile de produse în care românii au investit online cei mai mulţi bani se remarcă vacanţele şi serviciile hoteliere (1.503 lei), electronicele şi electrocasnicele (1.244 lei) şi mobilă şi decoraţiunile interioare (930 lei).

La polul opus, cei mai puţini bani s-au alocat în mediul online produselor de birotică şi papetărie (246 lei pe an), cărţilor şi revistelor (255 lei pe an) şi biletelor la spectacole, teatre sau meciuri (272 lei pe an).

Categoriile care au crescut cel mai mult anul acesta potrivit iSense Solutions sunt fashion (creştere de 25%), catering (creştere de 24%) şi vacanţele sau serviciile hoteliere (creştere de 23%).

La polul opus se află categoriile bricolaj (13%) şi electronicele şi electrocasnicele (2%), cu cele mai mari săderi.

În ceea ce priveşte estimările pentru anul viitor, cumpărătorii din mediul online sunt mai pesimişti comparativ cu anul trecut în privinţa predicţiilor de cumpărare online. Astfle, 54% declară că în 2023 vor cumpăra la fel ca acum, procent în scădere faţă de 62%, anul trecut, în timp ce 23% declară că vor cumpara mai puţin în 2023, faţă de 12%, anul trecut.

„Evoluţia comertului online pentru 2023 este incertă luând în considerare contextul macroeconomic: PIB-ul a crescut cu 5,8% (în semestrul 1 2022, sursa INS), consumul gospodăriilor la nivel naţional a crescut în volum cu 7,6% (în semestrul 1 2022, INS), iar veniturile oamenilor au crescut cu 9% în 2022 (CSS Score iSense Solutions). În acelaşi timp, inflaţia a atins 12,6% (în semestrul 1 2022, sursa INS) şi încă nu ştim ce se va întampla cu preţurile energiei electrice şi a gazului şi nici cum aceste preţuri vor impacta bugetele românilor în urmatoarele luni. Ţinând cont de aceste informaţii, dar şi de pesimismul consumatorilor în privinţa intenţiei de cumpărare online în 2023, estimăm că piaţa de comerţ online va înregistra o creştere mai mică decât în 2022”, spune Andrei Cânda, Managing Partner, iSense Solutions.

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1.025 de respondenţi şi a fost desfaşurat în perioada 8-14 septembrie 2022.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO