Grupul City Grill, controlat de antreprenorul Dragoş Petrescu, speră ca până la finalul lui 2026 să deschidă restaurantul istoric Cerbul Carpatin din Braşov, mutare ce i-ar asigura o primă prezenţă în oraşul de la poalele Tâmpei. Tot în acest an, compania a făcut un prim pas şi pe litoralul românesc, deschizând un bistrou în Cazinoul din Constanţa. O altă inaugurare aşteptată este cea a Berăria Gambrinus din zona Cişmigiu din Bucureşti, tot un nume cu istorie.
„Am fost nevoiţi să ne ajustăm planul de investiţii pentru acest an, însă ne menţinem o direcţie clară de dezvoltare. În prezent, avem în lucru trei restaurante noi pe care urmează să le deschidem şi avem şi un amplu program de modernizare care vizează aproximativ cinci unităţi existente“, spune Petrescu. Până în 2024, când City Grill a preluat pachetul majoritar de acţiuni al lanţului de restaurante Marty din Cluj, grupul şi-a concentrat atenţia pe Capitală şi împrejurimi.
Acum, operatorul îşi pune noi puncte pe hartă. Momentul exact al deschiderilor însă, nu e cert.
La Gambrinus, spre exemplu, Dragoş Petrescu spune că termenul se mai poate schimba, momentan fiind vorba de octombrie-noiembrie.
Grupul din domeniul ospitalităţii are în portofoliu circa 40 de unităţi, sub multiple branduri. Are şi hoteluri de mici dimensiuni şi un spaţiu de evenimente în Corbeanca.