Retail&Agrobusiness

Laptele vegetal câştigă teren. „În România am văzut o creştere de la an la an pentru lapte de ovăz, de soia, de nucă sau de migdale“

Laptele vegetal câştigă teren. „În România am...

Autor: Florentina Niţu

28.08.2020, 17:55 387

Laptele vegetal, fără colesterol, gluten, lactoză sau adaos de zahăr, produs din ovăz, soia, quinoa, migdale, alune ori cocos începe să devină una dintre primele alegeri de consum ale românilor care îşi doresc un stil de viaţă mai sănătos, urmând trendul din străinătate. Totuşi, piaţa rămâne încă mică, însă „muşcă“ puţin din piaţa lactatelor, unde predomină laptele de vacă, estimată la 5 miliarde de lei.

Se preconizează că piaţa mondială a laptelui de ovăz va creşte de la 254 mi­lioane de dolari în 2019 la 568 milioane de dolari până în 2027, deoarece acesta conţine beta-glucani şi vitamina D, care menţin oasele sănătoase, arată un studiu al companiei de cercetare de piaţă Fior Markets.

De asemenea, alţi factor principali de creştere ai pieţei laptelui de vegetal sunt adoptarea unei diete vegane a unui număr tot mai mare de consumatori şi creşterea numărului persoanelor cu intoleranţă la lactoză, consideră analiştii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO