Retail&Agrobusiness

Metro Cash&Carry cumpără 45 de sortimente de legume şi fructe de la 100 de producători români

Metro Cash&Carry cumpără 45 de sortimente de legume şi fructe de la 100 de producători români

Metro Cash&Carry a lansat în primăvara lui 2012 programul „De-ale noastre“ prin intermediul căruia germanii intră în contact cu producători din România de la care cumpără legume şi fructe pe care le vând în magazinele locale.

Autor: Cristina Rosca

28.10.2014, 00:06 997
Lanţul german Metro Cash&Carry, care deţine pe piaţa locală 31 de magazine cu afaceri anuale de peste 1 mld. euro, colaborează cu 100 de producători de legume şi fructe din România. Compania a lansat în primăvara lui 2012 programul „De-ale noastre“ prin intermediul căruia germanii urmau să intre în contact cu producători din România de la care să cum­pe­re legume şi fructe pe care să le vândă în magazinele locale. Astăzi, cei 100 de producători locali vând către Metro Cash&Carry 45 de sortimente de legume şi fructe care sunt apoi prezente în magazinele grupului din toată ţara, potrivit unui document al grupului german.
 
Acestea sunt primele informaţii pe care Metro Cash&Carry le oferă privind numărul de producători locali cu care lucrează pe acest segment de piaţă, însă nu precizează can­titatea preluată de la aceştia.
 
Grupul german oferă producătorilor români consultanţă, astfel un inginer agronom an­ga­jat de Metro Cash&Carry vorbeşte cu producătorii des­pre selecţia soiurilor, perioada op­ti­mă de recoltare, tehnici şi mijloa­ce de producţie sau me­to­de de eficientizare a cos­turi­lor de producţie şi a resurselor.
 
Incapacitatea fermierilor ro­mâni de a se asocia i-a ţinut pe aceştia multă vreme în afara rafturilor magazinelor din comerţul modern deoarece ei nu reuşeau să satisfacă cerin­ţe­le reţelelor străine, respectiv livrări pe tot parcursul anului, aspect constant al produselor şi am­balare corespunzătoare. Mulţi ani retailerii străini afir­mau că nu găsesc producători locali de la care să cumpere legu­me şi fructe româneşti, motiv pentru care importau acest pro­duse din ţări precum Grecia, Turcia sau Spania.
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO