Retail&Agrobusiness

Mihai Cioltea, artizanul expansiunii Zara în România, a fost recrutat ca manager de dezvoltare într-un proiect imobiliar din Arabia Saudită ce vizează construcţia unui oraş inteligent în deşert

Mihai Cioltea, artizanul expansiunii Zara în România, a...

Autor: Cristina Roşca

13.02.2023, 10:31 4234

Executivul român Mihai Cioltea (44 de ani), care s-a ocupat timp de opt ani de expansiunea grupului Inditex, proprietarul Zara, în România, Kazahstan şi Rusia, a fost numit recent în funcţia de manager de dezvoltare în cadrul NEOM, un proiect imobiliar din Arabia Saudită ce vizează construcţia mai multor oraşe inteligente în deşert. El face parte din echipa care se va ocupa de dezvoltarea activelor rezidenţiale şi de ospitalitate din cadrul TROJENA, o destinaţie de vacanţă, o staţiune montană, parte a NEOM.

NEOM este de altfel un proiect gândit de Prinţul Mohammed Bin Salman al Arabiei Saudite, acesta urmând a cuprinde mai multe zone sau oraşe, dintre care doar o parte sunt anunţate, cum ar fi SINDALAH (o insulă-destinaţie de lux, ce urmează a fi gata în 2024, prima inagurare din proiect), OXAGON (un oraş industrial reinterpretat, 2025), TROJENA (staţiune montană, 2026) sau THE Line. Acesta din urmă este cel mai ambiţios proiect din cadrul NEOM, un oraş liniar, fără maşini sau străzi.

Conform datelor ZF, peste 3.500 de expaţi lucrează deja la crearea, dezvoltarea şi construcţia acestor proiecte, ei provenind din Australia, Marea Britanie, Germania, Spania, Coreea de Sud, Japonia, Singapore, Italia sau Canada. E vorba de ingineri, arhiecţi, manageri sau designeri. Unul dintre aceştia este Mihai Cioltea.

El este cunoscut mai ales pentru că s-a ocupat de expansiunea grupului Inditex, proprietarul Zara, în Ro­mâ­nia, Kazahstan şi Rusia. Executivul a lucrat pentru spanioli timp de opt ani, până la final de 2015, iar apoi a preluat funcţia de director ge­neral al ansamblului Openville din Timişoara, ridicat de antreprenorul Iulian Dascălu. A rămas în această poziţie doar un an.

În urmă cu circa cinci ani el a intrat în antreprenoriat, în noiembrie 2018 pariind pe un segment în plină dezvoltare, cel al cafenelelor de specialitate. Sub brandul SAPIENS, dezvoltat de Cioltea, mai există azi o unitate de tip "to go" în Băneasa Shpping City, alături de operaţiunile de vânzare online de cafea şi operaţiiunile B2B, conform datelor ZF.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO