• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8347
  • Leu / USD4.7020
Retail&Agrobusiness

Ministerul Agriculturii a demarat o serie de controale înainte de Paşte: Ce nereguli a descoperit

Ministerul Agriculturii a demarat o serie de controale înainte de Paşte: Ce nereguli a descoperit

Autor: Bianca Ciocotisan

05.04.2018, 12:09 44

Scopul acţiunilor organizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a fost acela de a asigura consumatorii în privinţa autenticităţii şi conformităţii vinului românesc, astfel că au fost prelevate peste 300 de probe de vin atât din producţia autohtonă, din toate regiunile viticole, de la majoritatea producătorilor români, cât şi din comerţul intracomunitar.

„În urma analizării acestora, în laboratoarele specializate din cadrul MADR pentru acest gen de determinări, nu au fost depistate neconformităţi de calitate sau compoziţie fizico-chimică, excepţie făcând unele loturi de vin produs şi îmbuteliat în Bulgaria, loturi ce au fost dovedite ca fiind neconforme şi prin urmare, au fost interzise la comercializare şi returnate furnizorului din ţara vecină”, precizează ministerul.

„Rezultatele analizelor efectuate în cadrul Laboratorului Central pentru Controlul Calităţii şi Igienei Vinului Valea Călugărească asupra celor 316 eşantioane prelevate au confirmat progresele realizate în domeniul vitivinicol românesc, datorită programelor derulate prin MADR privind refacerea patrimoniului viticol şi retehnologizarea cramelor. Aceste programe au condus la creşterea continuă a calităţii şi competitivităţii tuturor vinurilor româneşti”, potrivit ministerului.

Scopul acţiunilor desfăşurate de Ministerul Agriculturii este acela de a asigura consumatorii că piaţa vinurilor oferă produse de calitate, ce corespund din punct de vedere fizico-chimic şi organoleptic cerinţelor impuse de lege.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.7020
Diferență: -0,4805
Ieri: 4.7247
Azi: 5.8347
Diferență: -0,7873
Ieri: 5.8810
Azi: 4.7195
Diferență: -0,3905
Ieri: 4.7380