Retail&Agrobusiness

Nemţii de la Rewe au remodelat 30 de unităţi Penny Market în al doilea trimestru al anului

.

.

Autor: Cristina Bellu

16.08.2017, 15:01 552

Grupul german Rewe, prezent pe piaţa locală cu lanţul de magazine Penny Market, a finalizat remodelarea a 30 de unităţi în perioada aprilie-iunie şi a redeschis 12 magazine în luna iulie .

Potrivit companiei, procesul va continua şi în acestă lună cu şapte noi remodelări, grupul german ajungând în prezent la 203 unităţi operaţionale pe plan local.

Penny Market este brandul fanion al grupului Rewe şi unul dintre cei mai activi retaileri din România, cu primul magazin deschis pe piaţa locală în 2005.

Întreaga reţea este deservită de trei centre logistice situate în Ştefăneştii de Jos, Turda şi Bacău.

În prezent, în unităţile din România activează cu un număr de aproximativ 4.000 de angajaţi, compania urmând să continue expansiunea locală cu 20-25 de magazine noi până la finele anului în curs.

Grupul german Rewe a avut iniţial în România patru branduri. Primul la care a renunţat a fost Selgros, pe care l-a vândut într-o tranzacţie internaţională. În decembrie 2015 a fost semnată vânzarea locală a Billa către Carrefour, iar în decembrie 2016 s-a anunţat închiderea magazinelor XXL Mega Discount.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO