Retail&Agrobusiness

Nestle România a avut afaceri cu 7% mai mari anul trecut. "Pentru anul acesta aşteptăm un plus de 4-5%"

Nestle România a avut afaceri cu 7% mai mari anul...

Autor: Mădălina Dediu Panaete

22.03.2016, 13:18 705

Nestle România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa produselor alimentare, a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de circa 690 mil. lei, în creştere cu minim 7% faţă de anul precedent.

"Anul acesta estimăm o creştere de 4-5% a cifrei de afaceri. Cred că  anul acesta va fi un an bun pentru că şi România are o evoluţie bună şi compania este într-o formă bună. Până la finalul lunii martie am avut o creştere de două cifre şi trebuie să păstrăm acest ritm până la finalul lunii mai ", a declarat Herve de Froment, directorul general al companiei.

Managerul a vorbit, cu ocazia aniversării a 150 de ani de existenţă a grupului la nivel global şi a 20 pe piaţa românească, despre activitatea Nestle in România, despre brandurile companiei, dar şi despre aşteptările de la următorul an. 

"Suntem lideri pe 3 dintre cele 10 pieţe pe care activăm: în categoria alimentelor pentru sugari şi copii mici, cu o cotă de piaţă de 58%; piaţa cerealelor pentru mic dejun cu o cotă de piaţă de 48,1% şi cea a cafelei solubile cu 35,8% cotă de piaţă. De aici pornesc şi optimismul şi încrederea cu care am intrat în 2016: suntem siguri că această creştere va continua". 

Cât despre profit, Herve de Froment spune că acesta a fost pe creştere anul trecut. În 2014 (ultimul an pentru care există date pe mfinante.ro), compania a avut un profit net de 5,4 milioane de lei. 

Nestle deţine o fabrică la Timişoara unde produce cafeaua Nescafé, brandul de napolitane JOE, dar şi alte branduri de napolitane destinate exportului precum Balaton care ajunge exclusiv în Ungaria, conform datelor oferite anterior de companie. 

"Producţia din Timişoara a fost bun pentru producţia fabricii din Timişoara şi plănuim să avem creştere în acest an". 

De asemenea, produsele „made in Timişoara“ ajung la export în peste zece ţări precum Irlanda, Ungaria, Egipt sau ţările Adriatice. 

"Vrem să creştem exporturile. În prezent, acestea reprezintă 35% din producţia fabricii, dar probabil că la finalul acestui an ponderea va fi mai mare. Exportul creşte şi de altfel aceasta a fost şi intenţia noastră. Am investit astfel încât să putem investi dacă este nevoie către companiile-surori din alte ţări. Fabrica din Timişoara este considerată o <operă de artă>, avem preţuri foarte bune, competitive ". 

Compania a extins anul trecut fabrica cu o clădircare are o suprafaţă de 1.600 metri pătraţi şi linii de producţie noi şi renovate pentru napolitane şi băuturi. În total, înainte de această investiţie, fabrica avea o suprafaţă de aproximativ 21.000 de metri pătraţi. 

 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO