Grupul american Bunge îşi consolidează poziţia pe piaţa locală de agrobusiness printr-o fuziune de amploare, în urma căreia Bunge România SRL va absorbi Viterra România SRL şi Viterra Romsiloz SRL, cu investitori canadieni anterior, potrivit informaţiilor publicate în Monitorul Oficial. Astfel, va fi creată o singură companie cu un capital social de aproape 1,3 miliarde de lei, una dintre cele mai mari din agricultura şi industria alimentară românească. Toţi angajaţii celor două companii Viterra, circa 140, vor fi preluaţi de Bunge România.
Această fuziune face parte dintr-o tranzacţie globală. Tranzacţia globală dintre Bunge şi Viterra, doi coloşi în lumea agriculturii, a fost evaluată la 8,2 miliarde de dolari, fiind una dintre cele mai mari tranzacţii din sectorul agribusinessului. Fuziunea se realizează prin absorbţie, fără lichidare, toate activele şi pasivele celor două companii Viterra urmând să fie transferate către Bunge România, conform datelor din Monitorul Oficial.
Bunge este liderul pieţei uleiurilor comestibile din România, cu afaceri de 2,7 miliarde de lei în 2024, şi care are în portofoliu trei dintre primele cinci branduri de ulei din România – Unisol, Floriol şi Unirea. Compania are o capacitate de procesare a seminţelor de floarea-soarelui în fabrica din Lehliu-Gară, dar şi o unitate la Buzău. Viterra România, cu o cifră de afaceri de 1,9 miliarde de lei în 2024, activează în comerţul cu cereale şi seminţe, iar Viterra Romsiloz, cu o cifră de afaceri de 17,1 milioane de lei în 2024, se ocupă de depozitarea cerealelor, cu o reţea extinsă de silozuri.
Această fuziune crează una dintre cele mai mari corporaţii globale din agribusiness, care va produce pe alimente, furaje şi combustibil. De asemenea, este una dintre cele mai fuziuni din sector din ultimii ani. Tranzacţia, care a durat peste doi ani pentru a fi finalizată, iar ca dimensiune şi acoperire se apropie de alţi giganţi americani precum Cargill şi ADM, care, la rândul lor activează pe piaţa din România şi sunt în concurenţă.
În urma fuziunii, capitalul social al Bunge România va fi majorat cu 415,6 milioane de lei, ajungând astfel la un capital total de 1,29 miliarde de lei, potrivit informaţiilor publicate în Monitorul Oficial. De asemenea, structura acţionariatului se modifică. Pe lângă acţionarul majoritar actual, Koninklijke Bunge B.V., în acţionariat intră şi entităţile olandeze AMMIZINC B.V. şi RENAISCO B.V., foştii proprietari ai Viterra din România. AMMIZINC va deţine peste 31% din capitalul social, iar RENAISCO circa 1%.
La data de 31 decembrie 2024, Viterra România aducea active nete de peste 222 milioane de lei, iar Viterra Romsiloz circa 7 milioane de lei, incluzând active imobiliare importante – silozuri şi terenuri în judeţele Brăila, Călăraşi şi Olt. De asemenea, Bunge România va prelua şi participaţiile deţinute de Viterra Romsiloz în companiile Cerealcom SA şi Comcereal Assets SA.
Astfel, Bunge va avea un control mare pe piaţa cerealelor, atât prin volumele comerciale, cât şi prin infrastructura de care dispune. Va deţine cea mai mare capacitate de depozitare din ţară, de aproape 500.000 de tone, şi două fabrici de ulei, consolidându-şi astfel poziţia în lanţul valoric agroalimentar. Astfel, devine un concurent serios pentru poziţia de lider în piaţa cerealelor din România. Americanii de la Bunge ar putea lua locul elveţienilor de la Ameropa.
Această fuziune crează una dintre cele mai mari corporaţii globale din agribusiness, care va produce pe alimente, furaje şi combustibil. De asemenea, este una dintre cele mai fuziuni din sector din ultimii ani. Tranzacţia, care a durat peste doi ani pentru a fi finalizată, iar ca dimensiune şi acoperire se apropie de alţi giganţi americani precum Cargill şi ADM, care, la rândul lor activează pe piaţa din România şi sunt în concurenţă.
Bunge activează în peste 200 de ţări şi are aproximativ 37.000 de angajaţi. Viterra este o companie integrată pe verticală. În 2016, Canada Pension Plan Investment Board şi British Columbia Investment Management Corporation au intrat în afacere, reducând participaţia Glencore la 50%.
Prin această fuziune, Bunge România devine un jucător complet integrat pe lanţul agribusinessului, de la achiziţia cerealelor, depozitare şi logistică, până la procesare. Mai mult, această tranzacţie întăreşte faptul că agricultura şi industria alimentară rămân printre cele mai dinamice şi strategice domenii ale economiei româneşti.