Retail&Agrobusiness

Octavian Petrescu, director commercial RodBun: Economia va mai arăta la fel de bine ca înainte de coronavirus peste 2-3 ani

Octavian Petrescu, director commercial RodBun: Economia...

Autor: Florentina Niţu

24.03.2020, 11:43 1969

Octavian Petrescu, directorul comercial al grupului de firme RodBun, cu activităţi în distribuţia de materii prime agricole şi tradingul cu cereale, spune că efectele produse de noul coronavirus, o situaţie în plină evoluţie şi imprevizibilă, se vor simţi pe piaţa financiară, iar economia va avea nevoie de o perioadă de 2-3 ani pentru a arăta ca înainte de apariţia acestuia.

„Economia va mai arăta la fel de bine ca înainte de coronavirus peste 2-3 ani. Cifrele statistice pe care le vedeam înainte, n-o să le mai vedem prea curând. În această perioadă, trebuie să fim extrem de atenţi la detalii şi să avem în continuare activitate, cât se poate. Trebuie să fim atenţi la cash-flow-ul companiei şi să reducem cât se poate cheltuielile”, a spus Octavian Petrescu, director commercial RodBun.

Autorităţile au anunţat că sunt pregătite să ia măsuri în orice situaţie, unele dintre acestea fiind de protejare a antreprenorilor, care mişcă economia. „Banii trebuie să meargă la industriile care au activitatea complet blocată, cum ar fi HoReCa.”

Rodbun Grup, una dintre cele mai mari afaceri româneşti din agricultură, fondată de antreprenorii Daniel Muntean şi Iancu Alexandru, a avut afaceri de 100 de milioane de euro anul trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO