♦ Compania se ocupa de personalizarea/imprimarea produselor promoţionale ♦ Activitatea va fi redusă progresiv, încetarea completă a producţiei fiind planificată pentru luna mai 2027, iar închiderea integrală a unităţii urmând să aibă loc până la 31 decembrie 2027.
Fabrica Printmasters din comuna Cicârlău, judeţul Maramureş, cu 450 de angajaţi, o companie cu afaceri de 85 mil. lei şi pe profit în ultimul deceniu, se va închide de anul viitor, pe fondul deciziei luate de grupul Solo din care face parte.
„Aceasta a fost o decizie extrem de dificilă. Decizia nu reflectă performanţa operaţiunilor Printmasters sau activitatea angajaţilor săi. Printmasters a oferit în mod constant servicii şi produse de înaltă calitate şi a avut un rol important. Decizia este determinată exclusiv de strategia pe termen lung a grupului în ceea ce priveşte producţia“, a declarat pentru ZF Jacques de Boer, CEO al Printmasters, o companie ce se ocupă de personalizarea produselor promoţionale. Altfel spus, în cadrul unităţii orice produs promoţional (pix, termos, geantă, tricou, caiet) este imprimat cu designul, logo-ul şi mesajul dorit de client, la care se adaugă servicii de ambalare, etichetare sau livrare door to door.