Retail&Agrobusiness

Pesta porcină africană face ravagii: Despăgubirile au ajuns până acum la 42 de milioane de euro

Pesta porcină africană face ravagii: Despăgubirile au...

Autor: Sorin Bogdan, Departamentul Social

04.11.2018, 11:45 271

România nu reuşeşte să stopeze epidemia de pestă porcină africană, deşi despăgubirile plătite de stat proprietarilor de porci sacrificaţi au adus o gaură în buget de peste 42 de milioane de euro. Bani plătiţi de noi, cu promisiunea că vor fi decontaţi cândva de CE, potrivit unui material din Gândul.

Ultimul bilanţ al epidemiei de pestă porcină africană (PPA), comunicat joi de ANSVSA, arată că sunt afectate 276 de localităţi din 17 judeţe. Numărul focarelor a crescut la 1.062 (dintre care 15 în exploataţii comerciale). În total au fost eliminaţi 356.144 de porci afectaţi de boală. Cinci focare din judeţul Satu-Mare au fost stinse, iar unitatea de procesare a cărnii S.C. Carniprod SRL din judeţul Tulcea şi-a reluat activitatea în data de 14 august, se arată într-un material al cotidianului Gândul.

Până la data de 1 noiembrie au fost despăgubiţi 7.785 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 189.184.220 de lei. Peste 42 de milioane de euro.

Cel mai proaspăt focar de PPA a fost depistat sâmbătă, într-o gospodărie din satul Independenţa, judeţul Galaţi. 16 porci au fost sacrificaţi.

”În acest caz, genomul viral pentru pesta porcină africană a fost detectat în organele analizate de către Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Bacău. În această exploataţie suspectă, ancheta epidemiologică este în curs de desfăşurare pentru clarificarea trasabilităţii porcilor. Astfel, CJSU a decis uciderea celor 16 porci din exploataţie şi punerea sub supraveghere clinică a suinelor din localitatea Independenţa; interzicerea ieşirii din exploataţii a cărnii, a produselor din carne de porc, a furajelor, ustensilelor şi altor obiecte susceptibile de a transmite boala; interzicerea ieşirii animalelor din specia suine din exploataţiile suspecte, iar pentru celelalte specii doar cu acordul DSVSA; instituirea unei zone de control temporar în jurul p, unde se vor aplica măsuri de prevenire a difuzării bolii din focar; amplasarea dezinfectoarelor rutiere la intrarea/ieşirea din exploataţia suspectă etc” anunţă Prefectura Galaţi.

Câteva ore mai devreme PPA fusese confirmată la patru porci dintr-o gospodărie din comuna Negraşi, judeţul Argeş. Circulaţia persoanelor, animalelor, a produselor şi a mijloacelor de transport a fost restricţionată. S-au stabilit o zonă de protecţie pe o rază de 3 kilometri şi o zonă de supraveghere, pe o rază de 10 kilometri în jurul focarului.

Joi, un focar de PPA a fost confirmat în localitatea Şilindru, judeţul Bihor.

“În baza buletinului de analiză emis de Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală Bucureşti - Laboratorul Naţional de Referinţă pentru PPA, în judeţul Bihor a fost confirmat un focar la nivelul unei exploataţii nonprofesionale de suine din localitatea Şilindru, comuna Şimian, într-o gospodărie cu 20 capete porcine. Pentru a preveni răspândirea bolii, au fost sacrificaţi toţi porcii din gospodăria afectată şi au fost recoltate probe pentru examene de laborator de la animalele moarte şi ucise”, anunţă DSVSA Bihor.

Pe 30 octombrie, a fost confirmat un focar de PPA în satul Secu, comuna Comănicea din judeţul Dolj. Când autorităţile sanitar veterinare au venit să omoare porcii, localnicii nu le-au dat voie să intre în sat. Seara au plecat, iar când s-au întors, joi dimineaţa, n-au mai găsit nici un porc. Peste noapte, oamenii îi tăiaseră pe toţi. Povestea e infirmată, atât de prefect, cât şi de directorul DSVSA Dolj.

”A fost o revoltă, dar până la urmă, oamenii au conştientizat despre ce e vorba, au conştientizaat pericolul, au conştientizat faptul că o să fie despăgubiţi la preţul pieţei. Aseară a început sacrificarea. Au fost sacrificaţi 14 sau 15 porci, azi dimineaţă (joi - n.r.) la ora 8 s-a reluat procedura de sacrificare. Deci lucrurile au intrat în normal, n-a mai fost niciun fel de problemă, decât că am întârziat ca să lămurim oamenii ce şi cum", a explicat prefectul Dan Narcis Purcărescu.

”Am auzit că se spune că n-am mai găsit porci în localitate, dar asta nu ştiu cine a vehiculat-o,” a declarat joi Andrei Butaru, directorul DSVSA Dolj. ”Eu sunt aici. Lumea s-a calmat, de fapt s-a calmat de aseară (miercuri seara - n.r.). Echipele au lucrat normal aseară până la 20:00, apoi oamenii s-au dus să se culce. Se lucrează, se ucid animale, dacă cineva mai încearcă să ascundă câte un animal e pe riscul lui, că e de dosar penal. Asta ar însemna să menţinem suspiciunea de boală în continuare. Noi nu putem să fim siguri că problema e rezolvată până nu ucidem şi ultimul animal din localitate. Ucidem toate animalele, asta e legea."

”Era imperativ pentru România să se fi reuşit prevenirea PPA, fenomen care s-a extins agresiv şi necontrolat. În ciuda precedentelor şi a avertismentelor, situaţia ne-a găsit nepregătiţi, încă o dată, în faţa celui mai grav flagel cu care s-a confruntat zootehnia românească în ultimii ani,” constată preşedintele Klaus Iohannis, într-un discurs ţinut la deschiderea Târgului INDAGRA. ”Sper, pentru viitor, că aceasta va fi o lecţie învăţată, care va conduce la acţiuni şi decizii responsabile, astfel încât pagubele să fie evitate, iar resursele bugetare să fie alocate nu pentru despăgubiri, ci pentru investiţii."

Spre norocul nostru, impactul epidemiei de PPA va fi resimţit mai uşor, deoarece România înregistrează cel mai bun rezultat agricol din istorie, cu producţii record de grâu şi porumb care plasează cifra de afaceri din agricultură aproape de nivelul de 8 miliarde de euro, afirmă un studiu KeysFin. Producţia de grâu este mai mare cu 200.000 de tone faţă de anul trecut, iar cea de porumb va aduce României titlul de cel mai mare producător european.

Deocamdată, despăgubirile pentru porcii ucişi din cauza epidemiei de PPA - peste 42 de milioane de euro, până acum - le plăteşte statul român. Comisia Europeană a trimis o echipă care a început un audit în Brăila şi Tulcea, să verifice legalitatea documentelor. În funcţie de rezultat, Comisia Europeană va decide să aloce României bani pentru acoperirea pierderilor. Care vor veni abia începând din 2019.

Până acum, ministrul Agriculturii Petre Daea n-a obţinut decât promisiuni de la comisarii pentru Agricultură şi pentru Sănătate, cu toate că i-a plimbat prin târgurile de toamnă din România. Se apropie Crăciunul, iar românii din zonele de care se apropie epidemia de PPA se gândesc tot mai serios să îşi taie porcii cu o lună mai devreme. Deşi extremă, soluţia pare potrivită, întrucât nu sunt semne că virusul PPA poate fi oprit în jumătatea de sud a României.

Gândul a realizat o investigaţie jurnalistică pe urmele PPA în România şi a descoperit că, în judeţele din Transilvania, virusul a fost stopat imediat după declararea focarului. Prin aplicarea regulilor din manual, ne-a explicat toată lumea. E drept, în unele comune din Bihor de exemplu, localnicii şi-au făcut singuri covoraşe dezinfectante în faţa porţilor, ceea ce spune multe despre conştientizarea faptului că OMUL este vectorul de răspândire a PPA. În Sălaj, virusul n-a apucat să iasă din pădurea în care fusese depistat, la cadavrul unui mistreţ. Toată lumea a respectat măsurile de prevenire.

Din păcate, se pare că în partea de sud a ţării, încă nu se reuşeşte asta. Decât pe alocuri. Ancheta Gândul a aflat despre turme de mistreţi nemonitorizate care au adus virusul PPA din Ucraina, despre filtre la ieşirile din localităţi cu regim de 8 ore din 24, dar şi despre ferme care au reuşit să creeze coridoare de biosecuritate şi care pierd bani chiar dacă PPA nu le-a atacat porcii.

La jumătatea lunii octombrie, la Crestur, Bihor şi Frecăţei, Brăila au fost aduşi primii purcei santinelă. Au fost împărţiţi, câte doi, gospodăriilor unde au fost depistate focare de PPA. După 45 de zile, veterinarii le vor preleva probe de sânge şi - dacă vor ieşi negative - se va putea începe repopularea.

În urma epidemiei de PPA, tot mai multe voci susţin modificarea legislaţiei şi chiar propun interzicerea creşterii porcilor în gospodăriile individuale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO