Retail&Agrobusiness

Peste 14.000 de oi cu destinaţia Arabia Saudită s-au scufundat în portul Midia

Peste 14.000 de oi cu destinaţia Arabia Saudită s-au...

Autor: Florentina Niţu

26.11.2019, 00:05 443

Ministrul agriculturii: „Am atras atenţia încă de anul trecut asupra neconformităţilor privind transportului animalelor vii.“

Circa 14.600 de oi, care erau transportate din România către Arabia Saudită, s-a scufundat în portul Midia, aflat în preajma oraşului Constanţa, imediat după plecare, duminică, 24 no­iembrie, şi numai 33 de animale au fost salvate. Din portul Midia în fiecare an pleacă 100 astfel de vase.

Ministrul agriculturii, Adrian-Nechita Oros, susţine că a atras atenţia fostului guvern despre neconfor­mităţile privind transportul animalelor vii şi chiar a depus un proiect de lege în iulie 2019, prin care se impunea prezenţa unui medic veterinar la bord pe toată durata călătoriei, care să completeze un raport zilnic de transport.

„Am atras atenţia încă de anul trecut asupra neconformităţilor privind bunăstarea şi sănătatea animalelor în timpul transportului animalelor vii, ovine, în special, din România către state terţe, mai ales în zona Golfului. Am depus în acest sens, încă din luna iulie a anului 2019, un proiect de lege privind respectarea condiţiilor de bunăstare a animalelor în timpul transportului şi în afara Uniunii Europene, până la destinaţie“, a declarat Adrian-Nechita Oros, ministrul agriculturii.

Prin acest proiect se impunea astfel prezenţa unui medic veterinar la bord pe toată durata călătoriei, care să completeze un raport zilnic de transport, un raport de sfârşit de călătorie, precum şi criterii de respingere a îmbarcării animalelor la bord.

România este a treia ţară crescătoare de oi, după Marea Britanie şi Spania, conform Eurostat, iar principalele pieţe de desfacere pentru ovinele şi caprinele româneşti sunt ţările arabe. În 2018, România a avut un efectiv de 10,1 milioane de ovine, conform INS. O oaie costă în medie 300 de lei, iar un berbec costă 1.000 de lei.

În luna iulie a anului curent, comisarul european Vytenis Andriuikaitis i-a cerut fostului ministru al agriculturii, Petre Daea, oprirea exportului a 70.000 de oi către zona Golfului Persic pentru că nu ar fi asigurate condiţii bune pentru transportul animalelor.

Noul ministru, Oros, susţine că în momentul în care a fost informat despre accidentul din portul Midia a luat legătura cu preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Csutak Laszlo Nagy. Totodată, el spune că şi-a trimis echipa pe teren pentru verificări suplimentare privind centrele de colectare de unde au fost trimise animalele.

„Nava a fost autorizată de către DSVSA Constanţa din luna martie 2019. Actualul director DSVSA Constanţa, Geronimo Brănescu, încă din 2018, când era preşedintele ANSVSA, a modificat legislaţia privind organizarea şi funcţionarea ANSVSA trecând punctele de inspecţie la frontieră, din subordinea ANSVSA central în subordinea directorului executiv la nivel local, în acest caz, a directorului executiv DSVSA Constanţa“, au mai spus reprezentanţii Ministerului Agriculturii.

Singura instituţie abilitată pentru a autoriza şi monitoriza condiţiile de bunăstare şi sănătate pentru transportul animalelor vii este ANSVSA, prin punctele de inspecţie la frontieră.

Aseară, 25 noiembrie, echipe mixte ale Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, ale ANSVSA şi ale Ministerului Apelor şi Pădurilor au făcut verificări privind respectarea prevederilor legale.

florentina.nitu@zf.ro

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO