Retailerul irlandez de modă Primark a deschis primul magazin din Iaşi, în urma unei investiţii de 10 mil. euro. Noua unitate ocupă 3.100 de metri pătraţi în ansamblul mixed-use Palas Iaşi, proiect în care dezvoltatorul IULIUS a investit până în prezent peste 320 mil. euro.
„Investiţia de 10 milioane de euro reflectă încrederea noastră în oraş şi în rolul său de important centru regional”, spune Maciej Podwojski, Director Europa Centrală şi de Est al Primark.
Iaşiul devine al şaptelea oraş din România în care Primark este prezent. Retailerul mai operează două magazine în Bucureşti şi câte o unitate în Timişoara, Cluj-Napoca, Craiova şi Sibiu.
Magazinele din Craiova şi Sibiu au fost deschise în prima parte a anului, iar Primark are în plan continuarea extinderii reţelei cu o nouă unitate în Bacău până la finalul lui 2026 şi cu al treilea magazin din Bucureşti în anul financiar 2026-2027.
„Inaugurarea magazinului Primark este aşteptată de întreaga regiune, fiind poate cel mai amplu parteneriat pe retail din acest an. Pentru noi este o dublă reuşită, reprezentând un moment major, parte din remodelarea ansamblului Palas”, spune Gabriel Iaţco, Shopping Center Manager Palas Iaşi.
Palas Iaşi trece printr-un proces de remodelare şi extindere susţinut de o investiţie de aproximativ 80 mil. euro. Planurile prevăd extinderea suprafeţei comerciale la peste 80.000 de meytri pătraţi, precum şi aducerea unor noi branduri şi dezvoltarea zonelor de restaurante, evenimente şi petrecere a timpului liber.
Proiectul are în prezent peste 64.000 de metri pătraţi de spaţii de retail, circa 270 de magazine, restaurante şi cafenele, şapte clădiri de birouri clasa A, un hotel şi un parc de 50.000 de metri pătraţi. Potrivit companiei, complexul atrage anual peste 22,2 milioane de vizitatori.
La nivel internaţional, Primark a atins recent borna de 500 de magazine, odată cu deschiderea unei noi unităţi în Napoli, Italia. Compania, fondată în Irlanda în 1969, este prezentă în 19 ţări din Europa, SUA şi Orientul Mijlociu.