Retail&Agrobusiness

Primele date de la Ministerul Agriculturii: au fost afectate de secetă 16.000 de hectare cultivate cu grâu în judeţele Brăila, Galaţi, Ialomiţa şi Teleorman

Primele date de la Ministerul Agriculturii: au fost...

Autor: Florentina Niţu

20.07.2022, 13:59 153

Aproximativ 16.000 de hectare cultivate cu grâu în judeţele Brăila, Galaţi, Ialomiţa şi Teleorman au fost compromise de secetă, potrivit informaţiilor oferite de ministerul Agriculturii cu privire la impactul acestui fenomen. Datele de la INS arată că în cele patru judeţe suprafaţa cultivate cu grâu în 2021 a fost de puţin peste 400.000 de hectare, astfel că 4% din suprafaţă a suferit din cauza lipsei apei din sol.

„Facem precizarea că în prezent sunt prelucrate datele la culturile unde recoltatul s-a încheiat. Astfel, potrivit documentelor şi comunicărilor transmise de prefecturi, suprafaţa afectată de factorul de risc - secetă pedologică- la culturile la care s-a încheiat recoltatul, respectiv grâu, este de aproximativ 16.000 hectare, cultivate în judeţele Brăila, Galaţi, Ialomiţa şi Teleorman”, au transmis reprezentanţii ministerului Agriculturii într-un comunicat de presă.

Ei au menţionat că procesul de constatare este în plină desfăşurare şi la culturile de porumb şi floarea soarelui, comisiile fiind în teren pentru a evalua şi înregistra pagubele produse, urmând că acestea să fie comunicate periodic.

Termenul de depunere a documentaţiilor prin care s-a constatat gradul de afectare a culturilor de factorul de risc - secetă pedologică- este 30 august pentru culturile de toamnă (grâu şi triticale), respectiv 15 decembrie pentru culturile prăşitoare (porumb şi floarea soarelui).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO