Piaţa locală de ambalaje din plastic a ajuns anul trecut la aproape 2 miliarde de lei, în creştere cu peste 30% faţă de anul 2008, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Este cel mai bun rezultat al ultimilor şapte ani pentru producătorii de ambalaje de plastic din România, însă creşterea veniturilor a venit cu un preţ – mai mult de 1.200 de angajaţi au dispărut din această piaţă pe timp de criză.
Anul trecut, jucătorii din industria de producţie a ambalajelor din plastic aveau un număr mediu de 6.450 de salariaţi, faţă de aproape 7.700 în 2008.
Spre deosebire de venituri, care au început să fie tot mai mari încă din 2010, numărul de salariaţi ai companiilor din acest sector de activitate a scăzut de la an la an. În perioada 2009-2012, fabricile de ambalaje din plastic au dat oameni afară constant, renunţând chiar şi la 400-600 de persoane pe an.