PiaÅ£a băuturilor spirtoase, care în ultimii doi ani a fost pe scădere, s-ar putea redresa în acest an, producătorii ÅŸi importatorii puÂnându-ÅŸi speranÅ£a în modificarea Codului fiscal, care prevede reducerea accizei la alcool, dar ÅŸi în efectele reducerii TVA.
„Sperăm că în acest an, după doi ani de scădere a categoriei băuÂturilor alcoolice, să observăm o reversare a trendului de evoluÅ£ie al pieÅ£ei, în această ecuaÅ£ie un rol foarte important avându-l proiectul de modificare a Codului fiscal ÅŸi măsurile anticipate pentru anul 2016 (scăderea accizei la băuturi alcoolice, reducerea TVA), toate aceste măsuri având efect de stimulare a consumului pentru piaÅ£a în care activăm“, spune Daniel DobriÅ£a, directorul de vânzări al BDG Import, cel mai mare importator local de băuturi spirtoase.
Anul trecut, piaţa băuturilor spirtoase s-a redus cu 20% în volum şi cu 5% în valoare pe fondul creşterii accizei la alcool care a determinat avansul preţurilor, în special al produselor economice, şi mutarea consumului în zona pieţei nefiscalizate, conform unor estimări anterioare ale Asociaţiei Spirits România, care adună cei mai importanţi jucători din domeniu.
Anul acesta a început bine pentru industrie, aceasta dând semne de revenire.